Restaurarea unui case-simbol din județ nu a atras ofertanți: contract de 2 milioane euro

Institutul Național al Patrimoniului (INP) a anulat licitația pentru reabilitarea Casei Roset-Catargiu din Răducăneni întrucât până la data limită de depunere a ofertelor (17 iunie) nu au fost depuse oferte. Cel mai probabil, INP va relua procedura, având în vedere că are bani alocați în acest sens.

Valoarea estimată a contractului se ridică la 9,3 milioane lei, fără TVA. Imobilul este datat în anul 1851, iar, din 2015, figurează pe lista monumentelor istorice din județul Iași. „Din analiza de ansamblu a clădirii s-a constatat că aceasta se află într-o stare avansată de degradare, prezentând avarii grave la nivelul structurii de rezistență, care au condus la necesitatea utilizării sprijinirilor temporare pentru evitarea prăbușirii”, se arată în caietul de sarcini, conform apix.

Restaurarea unui case-simbol din județ nu a atras ofertanți: contract de 2 milioane euro


Starea precară a imobilul este binecunoscută autorităților încă din anul 2008, atunci când a fost efectuată o expertiză tehnică. Clădirea a fost afectată în special de alunecările de teren care au început în 1970, în condițiile în care, până în 1984, în acest imobil a funcționat un spital de psihiatrie. Alunecările au determinat autoritățile să ia măsuri inclusiv de strămutare a locuitorilor din zonă.
Proiectul de reabilitare a Casei Roset-Catargiu a fost inclus în cadrul unui Program național de restaurare a monumentelor istorice, iar finanțarea este asigurată de la bugetul de stat, prin intermediul Ministerului Culturii.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *