Restaurant închis din cauza neregulilor descoperite de comisarii de la Protecția Consumatorilor

Comisarii de la Protecția Consumatorilor au fost în control la un restaurant din Galați, despre care primiseră informații că sunt probleme în ceea ce privește condițiile de preparare a mâncării.
În data de 20.02.2023, Comisariatul Județean pentru Protecția Consumatorilor (CJPC) Galaţi a desfășurat o acțiune de verificare la restaurantul Moniq, din municipiul Galați, locație care aparține SC Tif Transgal SRL, ca parte a unei tematici proprii de control.
Pentru neregulile constatate, comisarii CJPC Galaţi au aplicat următoarele sancțiuni:
– 1 amendă contravențională, în valoare de 3.000 lei
– 2 avertismente
– oprirea temporară a prestării serviciilor până la remedierea aspectelor constatate
– oprirea definitivă de la utilizarea în prepararea hranei a produselor alimentare neconforme.
Abaterile constatate în timpul controalelor, au fost:
– folosirea unor condiții de păstrare a produselor alimentare și spații de lucru total neigienizate, cu pereți cu igrasie, paviment și frigidere murdare, rafturi cu zone ruginite
– utilizarea unor materii prime fără elemente de identificare şi caracterizare sau cu data limită de consum depăşită
– neafișarea informațiilor privind prețurile, cantitățile nete, substanțele alergene”, se arată într-un comunicat de presă transmis de reprezentanții Comisariatului Județean pentru Protecția Consumatorilor.