Replica PSD dupa anuntul liberalilor ca resping orice alianta cu social democratii ieseni: „Anul viitor scoatem penalii din județul nostru!”

În loc să se preocupe de problemele cu adevărat importante ale societății, peneliștii ieșeni nu știu cum să îi mai reconfirme în poziții pe liderii care adună dosare penale pe bandă rulantă.

Președintele Consiliului Județean, Costel Alexe, este trimis în judecată în două dosare de corupție, dar stă în capul mesei și dă directive liberalilor ieșeni. Primarul Mihai Chirica are calitatea de suspect sau inculpat în patru dosare și este un obișnuit al sediilor de parchet.

Avem convingerea că ieșenii vor scăpa anul viitor de penalii de la PNL. Oamenii s-au convins în ultimii ani de limitele administrației liberale de la Iași. Lipsesc proiectele majore, importante pentru întreaga comunitate. Nu avem sală polivalentă, nu avem bazin olimpic, nu avem operă sau filarmonică, nu avem stadion, tren metropolitan. Avem în schimb scandaluri de corupție și dosare penale, atât la Consiliul Județean și la Primărie.

Era de dorit preocupare la liberali pentru ceea ce îi doare pe ieșeni. De exemplu, săptămâna viitoare zeci de mii de elevi din județul nostru vor începe cursurile. Orașul va fi blocat din nou și cu toții ne vom aminti că locuim în cel mai poluat oraș al țării.

Începutul anului școlar îi va lua iar prin surprindere pe liberali. Nici nu s-ar putea altfel. Ei au alte procupări. Se pregătesc de campania electorală de anul viitor. Nu îi interesează problemele oamenilor și nici să caute soluții pentru ieșeni. (Comunicat de presa)

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *