Regionala Iași a CFR cheltuie 34 milioane de euro pentru a repara 42 de kilometri de cale ferata

accident tren 1

Regionala Iași a Companiei Naționale de Căi Ferate CFR SA vrea să repare, printr-un proiect Quick Wins, aproape 42 km de cale ferată.

În sistemul electronic de achiziții publice a fost postat anunțul de licitație ce are ca obiect ”Proiecte tip Quick Wins – Lucrări de eliminare a restricțiilor de viteză pentru restabilirea parametrilor tehnici ai suprastructurii căii-SRCF Iași”. Valoarea totală estimată a contractului este de 167.456.708,77 lei, echivalentul a 33,8 milioane de euro.

Contractul va presupune lucrări de înlocuire la rând a elementelor componente ale suprastructurii căii pe linia 600 (Fir II), interval Tutova – Munteni, de la Km 286+163 până la Km 328+000 și liniile directe aferente, în cadrul cărora se utilizează doar materiale de cale noi, cu refacerea substratului căii în zona schimbătoarelor de cale, în zona trecerilor la nivel, în zona în care prisma de piatră spartă este incompletă și în zona punctelor noroioase. Prin execuția lucrărilor prevăzute și atingerea obiectivului de aducere a liniei în parametrii necesari asigurării siguranței circulatiei, ridicarea restricțiilor de viteză cu circulația trenurilor de călători la viteza proiectată de 120 km/oră și 80 km/oră a trenurilor de marfă, se prognozează creșterea volumului de transport, cu tendințe de dezvoltare socio-economică a zonelor, având un impact semnificativ.

Contractul va trebui finalizat într-un an și jumătate.