Record de pelerini, la Iași: peste 245 de mii de oameni s-au închinat la racla Sfintei Parascheva

1

Peste 245.000 de oameni s-au închinat, până astăzi, la racla cu moaştele Sfintei Cuvioase Parascheva, iar alte 11.000 de persoane aşteaptă la rând pe străzile din centrul oraşului.

Pelerinii care s-au aşezat la rând dimineaţă la ora 9.00 au reuşit să ajungă la raclă în jurul orei 16.00. Potrivit jandarmilor, sâmbătă după-amiază aşteptau să se închine la moaştele Sfintei Cuvioase Parascheva aproximativ 11.000 de credincioşi.

În cele opt zile de când a început pelerinajul s-au închinat la moaşte aproximativ 245.000 de persoane.

Racla urma să fie introdusă în catedrala ieşeană în cursul serii de sâmbătă, dar este puţin probabil să se întâmple acest lucru, în condiţiile în care la rând mai sunt câteva mii de oameni.