Reacţia unui client după ce vede că un kilogram de miel costă cel puţin 40 lei: ”Nu mai luăm un miel, luăm jumate”

piata

Va fi un Paşte în care ne vom drămui fiecare leu, iar preparatele tradiţionale vor fi un adevărat efort financiar. Cu mai puţin de o lună înainte de sărbători, am făcut un experiment pentru a vedea cât costă pregătirea stufatului. De la carne la verdeţuri, toate s-au scumpit. Un kilogram de carne cu os, de pui sau de miel, 3 legături de ceapă verde, 2 de usturoi, o conservă de roşii în suc prorpiu şi verdeaţă. Mărar şi pătrunjel. Sunt ingredientele necesare unui preparat tradiţional, nelipsit de pe mesele de Paşti. Facem lista pentru 6 porţii de stufat, ca să nu cumpărăm mai mult decât e necesar şi mergem apoi să târguim.

Mai limităm din produse. Nu mai luăm un miel, luăm jumate.”

„Cât de mult vă afectează scumpirile?

Foarte mult 

Şi cum vă faceţi lista pentru masa de sărbători, de pildă?

Cu puţin. Puţin. Redus.”

„De sărbători trebuie să cumpărăm, normal, cum se cumpără. După aia… mai puţin

Strângeţi cureaua?

Da.”

Comercianţii se plâng şi ei de vânzări. Când clienţii se uită mai ales la preţ, profitul se subţiază.

„V-a scăzut faţă de anul trecut vânzarea? E lumea mai cumpătată?

Mult de tot. Mult de tot a scăzut, să ştiţi, nu prea mai cumpără, că nu au bani.”

La final de târguială, tragem linie. 15 lei verdeţurile, 40 de lei kilogramul de carne şi 5 lei conserva de roşii. Dacă vrem să desăvârşim gustul preparatului, adăugăm şi un pahar cu vin roşu. În total: cel puţin 50 de lei pentru un singur fel de mâncare. Pe masa de Paşte vom mai avea de pus însă şi ouă, pâine, cozonaci, şi acestea mai scumpe decât anul trecut cu 20 – 30 la sută.