Reacția Moscovei după ce doi diplomați ruși au fost declarați persona non gratae de România

Autoritățile române au decis declararea persona non grata pe teritoriul României a atașatului militar, aero și naval al Federației Ruse la București, precum și a adjunctului acestuia, pentru desfășurarea de activități care contravin prevederilor Convenției de la Viena privind relațiile diplomatice din 1961.

“Aceste elemente au fost comunicate părții ruse cu prilejul convocării la sediul MAE, din dispoziția ministrului Emil Hurezeanu, a însărcinatului cu afaceri a.i. al Ambasadei Federației Ruse la București“, a precizat Ministerul Afacerilor Externe.

 Cei doi sunt Makovskiy Victor, ataşat Militar, Aero şi Naval, şi Ignatiev Evgeni, adjunct al Atașatului Militar. Numele adjunctului atașatului militar al Ambasadei Rusiei la București, colonelul Evgheni Ignatiev, apare într-o interceptare a procurorilor fiind cautat de Marian Motocu, un apropiat al lui Calin Georgescu.

 Rusia a transmis că va riposta față de cele două expulzări, dar nu a oferit mai multe detalii.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *