Războiul halatelor albe la UMF Iași. Viorel Scripcariu îl acuză pe contracandidatul său Mihai Danciu că are aliați „cu o conduită controversată” cu care pune la cale atacuri la adresa sa. Implicată ar fi și fosta directoare a UMF Iași și directorul de la Arcadia
Cei doi reprezentanți ai Universității de Medicină din Iași, care și-au anunțat candidatura la funcția de rector pentru următorii cinci ani, rectorul în exercițiu Viorel Scripcariu și Mihai Danciu, și-au depus oficial candidaturile. La numai o zi de la inceperea alegerilor de la UMF Iasi, fostul rector vine cu acuzatii grave la adresa unor nume sonore din Iasi.
Redam integral postarea lui Viorel Scripcariu:
„Dragi colegi,
Cu o zi înainte de alegeri, simt nevoia să vă adresez acest mesaj, nu doar ca actual rector, ci și ca membru al acestei prestigioase instituții academice.
La începutul campaniei electorale, am avut speranța unei competiții corecte și bazate pe respect reciproc. Din nefericire, contracandidatul meu, Prof. Univ. Dr. Mihai Danciu, a optat pentru o abordare diferită, lăsând loc unor atacuri ce nu se aliniază cu valorile noastre academice. Este dezamăgitor să observăm că această campanie a deviat de la principiile etice pe care le prețuim.
În ceea ce privește antrenarea unor terțe părți în această competiție, este publică deja implicarea fostei directoare a UMF Iași și a proprietarului spitalului Arcadia, în susținerea Prof. Mihai Danciu. Aceste conexiuni, în lumina unui conflict legal (este de notorietate că proprietarul Arcadia a inițiat o serie de acțiuni în instanță împotriva Universității), ridică întrebări privind independența și integritatea candidaturii Prof. Mihai Danciu.
De asemenea, am fost ținta unor atacuri într-o publicație afiliată conducerii Arcadia, care au vizat sistemul de vot, aprobat de Senatul Universității, din care face parte și Prof. Mihai Danciu. Criticarea unui sistem pe care îl susține este un act contradictoriu și subliniază necesitatea unei abordări responsabile în cadrul procesului electoral.
În contrast cu abordarea contracandidatului meu, care l-a desemnat observator la alegeri pe Dr. Răzvan Constantinescu – o persoană cu o conduită controversată și cu declarații insultătoare despre universitate și persoana mea – eu am ales să nu numesc un observator, având deplină încredere în integritatea și transparența procesului electoral.
În ceea ce privește posibilitatea unui al treilea mandat pentru mine, aceasta nu reprezintă nici pe departe o ilegalitate, așa cum demonstrează numeroasele exemple de rectori la nivel național, aflați acum în al treilea mandat. Experiența acumulată și succesele înregistrate de universitate în ultimii opt ani mă îndreptățesc să aspir la continuarea activității în această funcție și să vă solicit să-mi acordați încrederea pentru acest nou mandat, pentru a consolida proiectele în derulare și a construi împreună cu dumneavoastră o universitate din ce în ce mai puternică.
În încheiere, doresc să vă asigur de cele mai bune intenții ale mele și să subliniez angajamentul meu continuu pentru binele acestei universități. Orice decizie am luat și voi lua are la bază prosperitatea și evoluția UMF Iași. Sper ca alegerile de mâine să reflecte aceste valori și să consolideze tradiția academică de excelență a Universității noastre.
Cu respect și considerație,
Prof. Univ. Dr. Viorel Scripcariu”.
Mihai Danciu a transmis și el un mesaj înainte de alegerile de mâine.
“
𝐂𝐮𝐫𝐚𝐣𝐮𝐥 𝐔𝐌𝐅-𝐢𝐬𝐭𝐮𝐥𝐮𝐢!
Dragi colegi, în fața noastră stau provocări ce pot părea insurmontabile. Fiecare zid înalt, fiecare barieră ce pare de neclintit în calea noastră, poate fi, și trebuie, dărâmată. Trebuie doar să avem curajul să ne depășim limitele, să ne îndreptăm spre orizonturi noi și să ne îmbrățișăm destinul. Totul este posibil!
Crezul meu este unul simplu, dar profund. Atunci când întâlnești o nedreptate, un sistem defectuos sau o cale care nu mai servește binele comun, nu sta deoparte! Fii acel om care schimbă! Este ceea ce studenții noștri, înțelepți și curajoși, ne învață în fiecare zi. Ei ne reamintesc de valoarea promisiunilor, de importanța adevărului și echității, într-o lume care pare să le fi uitat.
Nu este niciodată prea târziu să luptăm pentru a restaura aceste valori esențiale. Nu este niciodată prea târziu să facem binele, să aducem schimbarea. Dar să nu înțelegeți că schimbarea înseamnă destabilizare sau frică de necunoscut; schimbarea este evoluție, creștere și maturizare.
Fiecare moment de incertitudine, fiecare pas nesigur, este o ocazie de a face o alegere către noi oportunități, către noi posibilități, către realizarea aspirațiilor noastre. Să nu ne plângem de moștenirea primită, ci să ne gândim la cea pe care o vom lăsa. Aceasta este datoria noastră, aceasta este responsabilitatea noastră.
Mulți dintre voi m-au felicitat pentru curajul de a candida. Dar oamenii curajoși sunt fericiți. Astăzi, stăm în fața unei oportunități unice. Să alegem curajul, să alegem progresul, să alegem o viitor mai bun pentru Universitatea de Medicină și Farmacie ”Grigore T. Popa” din Iași. Să lucrăm împreună pentru a construi un mâine în care fiecare dintre noi, fiecare student, fiecare profesor, fiecare membru al acestei comunități, să se simtă mândru și împlinit. Acesta este drumul nostru, acesta este angajamentul meu față de voi și față de Universitatea noastră.