Razboi in instanta intre Prefectura Neamt si Primaria Piatra Neamt, din cauza locurilor de parcare

locuri de parcare

Institutia Prefectului Judetul Neamt a anuntat depunerea in instanta de contencios administrativ a unei sesizari privind nerespectarea de către Primăria Piatra-Neamț a solicitării Prefecturii de a intra în legalitate cu HCL nr. 49 din 28.02.2022, prin care a fost aprobată gestiunea directă a serviciului public de administrare, întreținere și exploatare a parcărilor de reședință.

„Primăria trebuia să parcurgă niște etape obligatorii prevăzute de O.G. nr. 71/2002 privind organizarea și funcționarea serviciilor publice de administrare a domeniului public și privat de interes local, ceea ce nu s-a întâmplat. De asemenea, nu au fost respectate termenele prevăzute de Legea nr. 52/2003 privind transparența decizională în administrația publică, potrivit cărora anunțul referitor la elaborarea unui proiect de act normativ va fi adus la cunoștința publicului cu cel puțin 30 de zile lucrătoare înainte de supunerea spre avizare de către autoritățile publice. Pietrenii trebuiau consultați, iar conducerea Primăriei trebuie să înțeleagă faptul că pentru ei desfășoară activitatea, pentru binele lor, nu pentru ambițiile unora! Anul trecut, în luna aprilie, s-a votat și aprobat organigrama Primăriei, înființându-se printre altele și Biroul Administrare Parcări cu 4 posturi. Astfel, existau și timpul și condițiile, pentru a pune in aplicare într-un mod legal și coerent această decizie. Mai mult, conform articolului 15 din contractul încheiat între Primărie și SC Parking SA, exista posibilitatea ca “la încetarea contractului de concesiune din alte cauze decât termenul, forță majoră și înțelegerea părților”, operatorul să poată continua desfășurarea activității pentru 90 de zile, timp în care Primăria avea posibilitatea să organizeze corespunzător preluarea acestui serviciu. Asta însă nu s-a întâmplat, iar această nepricepere și modul haotic de a lucra au condus la situația în care ne regăsim acum”, a anuntat Prefectura Neamt.

Intr-un comunicat de presa al Primariei Piatra Neamt se mentioneaza ca, săptămâna trecută a început contractarea primelor locuri de parcare de reședință, după ce, de la 1 martie, Primăria Piatra-Neamț și-a asumat preluarea în administrare proprie a serviciului de administrare a parcărilor, aceasta fiind singura soluție eficientă și legală la momentul respectiv.

„Am reușit în timp record și cu eforturi susținute să punem la punct un sistem funcțional și eficient de administrare a parcărilor și asta pentru că am pus pe primul loc oamenii și scopul pe care orice administrație trebuie să îl aibă, acela de a oferi servicii publice și eficiente. Am depășit toate blocajele inerente unei reforme atât de mari, iar când am reușit să avem un sistem funcțional, generând primele contracte, și-a băgat coada interesul politic. Instituția Prefectului, servind un joc politic ce are drept victimă pietrenii, a emis un comunicat de presă cu scopul de a crea panică și haos în rândul lor. În aceste momente lucrăm la o soluție care să protejeze pietrenii de acest joc politic” a declarat primarul Andrei Carabelea.