Raliul Iașului dă startul adrenalinei
Motoare turate, viteză și peste 50 de echipaje pregătite să intre în lupta pentru secundele care pot face diferența. Raliul Iașului se desfășoară în acest sfârșit de săptămână, însă ediția din acest an vine cu mai puțini concurenți decât în anii precedenți.
Din cauza constrângerilor financiare, organizatorii au fost nevoiți să facă mai multe modificări în programul competiției. Proba de noapte a fost eliminată, iar traseul de la Dobrovăț a fost împărțit în mai multe sectoare.
Spectacolul începe mâine seară, la Râpa Galbenă. Prima mașină va pleca în jurul orei 20:35, însă evenimentul începe mai devreme, în jurul orei 18:30, cu un moment dedicat publicului.
Sâmbătă, piloții vor avea de parcurs de două ori probele Cioca Boca și Mădârjac. Traseul continuă cu Păun, Dobrovăț și Ciurea.
Dan Codreanu, director executiv Raliul Iașului
În rest, aș dori pentru publicul care va veni să respecte cu strictețe instrucțiunile organizatorilor și a echipajurilor de securitate prezente pe traseu (și în mod special la superspeciala de mâine seara de la Răpa Galbena și vor vedea un spectacol frumos și fără evenimente. Asta ne dorim cel mai mult.
Duminică vine una dintre probele importante ale raliului. A doua trecere pe traseul de la Ciurea va conta și ca Power Stage, ceea ce înseamnă că fiecare secundă poate aduce puncte importante în clasament. Competiția din acest an vine și cu o premieră care pregătește ediția de anul viitor.
Raul Badiu, reprezentantul sportivilor
Avem superspeciala pe spectaculosul traseu de Monte Carlo de România, la Râpa Galbenă, astfel încât nu putem decât să vă mulțumim pentru că faceți acest efort pentru a pune sportul nostru în plan central, într-o perioadă în care, nu știu, din diferite rațiuni raliul și caravana impinsă poate tot mai mult către marginea orașului sau în zone comerciale, parcării care nu inspiră nimic sportivii. Deci mulțumim foarte mult pentru faptul că ne face să ne simțim cu adevărat ca fiind la un eveniment, nu doar așa că închidem drumul să mergem tare prin pădure. Când vine vorba de mers prin pădure, din nou, suntem din punctul meu de vedere cele mai spectaculoase probe din Cameratul Național de Raliuri și asta nu poate fi decât meritul echipei de organizare pentru că le pune la dispoziție într-o stare perfectă și cu siguranță maximă.
Federațiile de automobilism din România și Republica Moldova urmează să semneze un protocol de colaborare. Planul este ca, în 2027, Raliul Iașului să depășească granițele României, iar o parte dintre probe să fie organizate și la Chișinău.
Ion Coșer, consul Rep. Moldova
Iașiul a reușit să unească lucrurile pe plan economic, a reușit să le unească pe partea de infrastructură, a reușit să le unească pe partea energetică, iată că deschidem un nou capitol, o cooperare frumoasă și a fost anunțat deja evenimentul inedit la care vom pune umărul toți pentru ca la anul să avem ceva extraordinar și în premieră. De ce sunt astăzi aici? Spuneam sportul, în cazul de față raliul nu este doar despre viteză, este despre competiție, este despre performanță și asta ne dorim să promovăm în cadrul societății, să promovăm performanța, să promovăm precizia, să promovăm disciplina și dincolo de faptul că acest eveniment vine cu această pată de culoare pentru urba noastră, pentru țările noastre, acest eveniment vine și cu acea doză de responsabilitate.
Astfel, competiția ar urma să lege cele două orașe nu doar prin infrastructură și proiecte comune, ci și prin sportul cu motor.
Mihai Chirica, primarul mun. Iași
Raliul Iașiului adună oameni din toată țara, adună oameni din Europa și din alte continente. Raliul Iașiului adună prieteni, motiv pentru care se aluce prezența Domnului Consul General a Republicii Moldova Ioan Coșeru a Președintelui Federației de Automobilism a Republicii Moldova, domnul Ceban, domnul Noris Mărgean și colegul nostru de la Autoritatea Națională pentru Sport. Îi mulțumim foarte mult pentru prezență. E o mare onoare pentru noi să fiți alături și sperăm că acest lucru să se repete pentru că până la urmă discutăm despre o competiție națională și care are nevoie de suportul tuturor autorităților românești.
Până atunci, însă, toate privirile sunt ațintite asupra traseelor din Iași. Peste 50 de echipe intră în acest weekend în cursa contra secundelor, pe un traseu în care viteza, precizia și strategia pot decide câștigătorii.