Radu Dabija: „Aseară am avut pacienți pe hol, nu mai aveau loc”

Spitalul de Pneumoftiziologie din Iași

Aseară, La Spitalului de Pneumoftiziologie din Iași nu mai era niciun loc liber, iar pacienții infectați cu Sars-CoV-2 stăteau pe holuri, a anunțat managerul unității medicale Dr. Radu Crișan Dabija. Acesta a mai adăugat că toate cazurile Covid sunt fără vaccin.

„Aseară, am avut pacienți pe hol, care nu mai aveau loc. Au așteptat să se elibereze câte un loc. Este cel mai îngrozitor scenariu pe care l-am fi putut vreodată face. Din fericire, acești pacienți au fost îngrijiți foarte bine. Ambulanța vine cu un bolnav, pe care-l lasă și ia altul. Suntem în permanentă comunicare cu Serciviul de Ambulanță și cu Unitatea de Primiri Urgențe cărora le spunem ce externări facem, ca să știe câți pacienți trimite. Îi ia pe ceilalți și-i duce la domicilu. Cam așa am ajuns să lucrăm.”, a declarat dr. Radu Dabija.

Se pare că pacienții confirmați pozitiv cu Sars-CoV-2 ajunși la Spitalului de Pneumoftiziologie sunt nevaccinați.

„Din nefericire, toate cazurile sunt cazuri fără vaccin în antecedente.”, a mai spus managerul unității spitalicești.