PUG-ul Iasului a implinit 25 de ani

Planul Urbanistic General al Municipiului Iasi a implinit anul acesta 25 de ani. Potrivit legii, acesta are un caracter director, strategic, si de reglementare, reprezintă principalul instrument de planificare operațională si constituie baza legală pentru realizarea programelor și acțiunilor de dezvoltare.

Fiecare unitate administrativ-teritorială trebuie sa isi actualizeze la maximum 10 ani, Planul Urbanistic General în funcție de evoluția previzibilă a factorilor sociali, geografici, economici, culturali și a necesităților locale. Doar ca, la Iasi, autoritatile au tergiversat aprobarea unui nou PUG, lasand loc de interpretare si compromisuri cu dezvoltatorii imobiliari.

In acest an, a fost promulgată legea de aprobare a deciziei pentru prelungirea termenului de valabilitate a planurilor de urbanism generale elaborate și aprobate până în anul 2003. Cel al Iasului este din 1999 iar potrivit noii documentații de urbanism, noul PUG trebuie reactualizat pana la 31 decembrie 2026.

Din regiunea Moldovei, municipiul Focsani a obtinut cel mai recent,avizul favorabil de la Ministerul Dezvoltarii. Prin noul PUG vor fi atrase în intravilanul Municipiului Focşani mai multe suprafeţe de teren şi vor fi transformate în spaţiu verde suprafeţele de păşune neutilizate din extravilan. Primaria Focsani a anunţat că, la final, intravilanul va avea peste 3.108 hectare, cu o medie de 35,3 metri pătraţi de spaţiu verde/locuitor, comparativ cu 26 metri pătraţi de spaţiu verde, cât prevăd normele europene.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *