PSD se impune in județ, USR PLUS in Municipiul Iași! Cine îi reprezintă pe ieșeni în Parlament

parlament

Partidul Social Democrat a castigat alegerile in judeţul Iaşi, iar USR-PLUS a revenit pe prima poziţie în preferinţele alegatorilor din municipiul Iasi. Marea surpriza a alegerilor, Alianta pentru Unirea Romanilor a obtinut peste 12 procente atat la Senat cat si la Camera Deputatilor.  

Peste 53.000 ieseni au votat cu Partidul Social Democrat pentru Senat, adica 26,1 la suta din numarul de total de voturi, in timp ce liberalii au avut aproape 51.000 voturi. USR-PLUS a avut 41.155 voturi pentru deputaţi şi 42.018 voturi la Senat. In Municipiul Iasi, USR PLUS s-a impus cu 32 la suta dintre voturi iar PNL si PSD au fost la egalitate cu 21 la suta din voturi. Surprinzator rezultatul obtinut de AUR, 26.120 voturi la Senat şi 12,3% la Deputati adica 25.203 voturi.

Iaşul va avea 17 reprezentanţi în Parlament, 12 la Camera Deputaţilor şi 5 la Senat. Mandatele se atribuie în două etape: o repartizare are loc la nivel local, iar una la nivel naţional.

Social-democraţii si liberalii au asigurate trei mandate de deputaţi şi cate unul de senator. Alianţa USR-PLUS îi vor fi atribuite în prima etapă două mandate de deputat Cosette Chichirău şi Monica Berescu şi unul de senator (Marius Bodea), în timp ce AUR are garantat un mandat de deputat (Marius Albişteanu). Pentru celelalte locuri de deputat sunt în joc Filip Havârneanu (USR-PLUS), Cristian Ivănuţă (AUR), Silviu Macovei (PSD) iar, la Senat, în redistribuire intră Diana Şoşoacă (AUR), Bogdan Cojocaru (PSD) şi Liviu Brătescu (PNL).