Protest al șoferilor botoșăneni față de politicile unei platforme de ride-sharing

Soferii unei platforme de ride-sharing din municipiul Botoșani, au organizat un protest în zona piscinei Cornișa, manifestându-și nemulțumirea față de de politicile impuse de compania de transport. Obiecțiile acestora vizează în special nivelul tarifelor, dar și comisioanele considerate împovărătoare.
Șoferii subliniază că își doresc să fie tratați cu respect pentru munca depusă zilnic, fapt care lipsește cu desăvârșire. În ultima saptămână firma a mărit cu 1% comisionul , de la 25%, la 26%, iar după mai multe sesizări din partea angajaților, aceasta a revenit la cifra inițială, însă fără o precizare anume despre returnarea diferenței acumulate.
Boby Iulian Buciuleac – Șofer:,,Nemulțumirile noastre sunt multe. Începând de la tarifele practicate de platforma Bolt (pune beep), care sunt cele mai mici și nu acoperă cheltuielile șoferilor. În al doilea rând, cursele repartizate sunt la distanțe mari de punctul de preluare față de locul în care se află șoferul, ceea ce nu este conform contractului încheiat între șoferi și platformă”.
Șoferii sunt de părere ca o astfel de atitudine poate fi vazuta drept o ,,sclavie modernă’’ în care munca cinstita nu este apreciată și tratată corespunzător.
Boby Iulian Buciuleac – Șofer: ,,În al treilea rând, este faptul că deși șoferii își pun în folosință mașinile, timpul, munca lor, comisionul platformei este de 25%, ceea ce nouă ni se pare exagerat de mult. Ni se pare o sclavie modernă. Este adevărat că cu acceptul nostru, dar noi ne-am propus să facem un ban muncind, nu cerșind”.
Angajații companiei de transport au hotărât să blocheze activitatea platformei prin evitarea folosirii acesteia timp de câteva zile. Dacă lucrurile nu vor lua o direcție pozitivă, multi dintre șoferi vor renunța la această activitate, găsind alternative favorabile.