Protecția Consumatorilor și Garda de Mediu Botosani au verificat un tir cu haine second hand

haine sh

În baza Protocolului de Colaborare semnat la nivel național, comisari din cadrul Garda de Mediu Botoșani împreună cu comisari din cadrul Comisariatului Județean pentru Protecția Consumatorilor Botoșani au efectuat o acțiune de inspectie și control ca urmare a informațiilor transmise de către Garda de Mediu Bihor privind transportul de bunuri second hand, destinatar o persoană juridică din județul Botoșani.

S-a constat că produsele transportate nu respecă legislația în vigoare și prezintă risc pentru sănătatea și siguranța consumatorilor și totodată deșeurile nu se pot valorifica de către destinatar.

Întrucât, bunurile second hand, donate:
–  nu erau corespunzător igienizate (aveau pete, fire de păr, resturi alimentare), articolele de îmbracăminte nu prezentau nici un document privind denumirea, marcarea, compozitia, precum și etichetarea produselor textile.
– nu erau însoțite de documente din care să reiasă informații referitoare starea de funcționare, instrucțiuni de utilizare, precum și alte informații necesare consumatorului

Comisariatul Județean Botoșani al Garda Naţională de Mediu a dispus prin Nota de Constatare măsura în sarcina destinatarului de ”Returnarea produselor către expeditor”.