Proprietarii a două piscine publice au fost amendați de DSP Suceava

Inspectorii Serviciului de Control în Sănătate Publică din cadrul DSP Suceava verifică, în perioada 1 iulie – 30 august a.c., piscinele publice și ștrandurile din județul Suceava. Directoarea DSP, Daniela Odeh, a declarat că până la această dată au fost efectuate 18 controale la ștranduri, piscine și bazine de înot, fiind recoltate 23 de probe de apă de îmbăiere. Din totalul probelor recoltate și analizate prin laboratoarele  Direcției de Sănătate Publică Suceava, 19 probe au fost găsite corespunzătoare din punct de vedere microbiologic, 3 probe sunt în lucru, iar o probă a fost necorespunzătoare din punct de vedere al numărului total de germeni, găsit peste limita prevăzută de normative.

Daniela Odeh a afirmat că la controalele efectuate nu au fost depistate neconformități în ceea ce privește starea de igienă a bazinelor și anexelor social-sanitare, dotarea și utilizarea produselor biocide, însă au fost aplicate două sancțiuni contravenționale. Este vorba despre o amendă în valoare de 6.000 de lei pentru neasigurarea monitorizării calității apei din piscină, aplicată unui operator economic din localitatea Vatra Dornei, și o amendă în valoare de 5.000 de lei pentru lipsa examenelor medicale periodice la personalul angajat care deservește unitatea, dată unui operator economic din Suceava.

„Au fost formulate recomandări tuturor operatorilor economici controlați privind acordarea unei atenții sporite la modul în care se efectuează operațiunile de tratare a apei de îmbăiere, respectarea ritmului de igienizare a bazinelor, asigurarea funcționării corespunzătoare a sistemelor de recirculare și filtrare a apei, în vederea asigurării în permanență a parametrilor de calitate a acesteia”, a afirmat șefa DSP Suceava. Aceasta a subliniat că până la sfârșitul lunii august vor fi controlate toate ștrandurile, piscinele și bazinele de înot aflate în evidențele  Direcției de Sănătate Publică Suceava.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *