Proiectul prin care românii ar putea fi filaţi de Poliţie şi Jandarmierie în spaţiul public, fără acordul lor, la un pas de a fi aprobat
Proiectul care prevede înființarea unor unități speciale de filare a populației ajunge astăzi pe masa comisiilor din Senat.
Concret, prin proiectul PNL, o parte din resursa umană de la Jandarmeria Română, Inspectoratul General pentru Imigrări şi Poliţia de Frontieră va fi transformată în unități speciale de filaj, înființate şi autorizate să înregistreze audio-foto-video, pe domeniul public şi fără consimțământul persoanelor vizate.
Inițiativa a trecut tacit de Camera Deputaților.
Potrivit proiectului, Poliția de Frontieră este autorizată să fixeze ocazional, cu mijloace foto, audio-video sau prin alte mijloace tehnice din dotare, momente operative cu privire ale activității desfășurate în locuri publice din zona de competență, fără consimțământul persoanelor vizate, în cazul în care există motive verosimile.
Proiectul prin care românii ar putea fi filaţi de Poliţie şi Jandarmierie în spaţiul public, fără acordul lor, la un pas de a fi aprobat
De asemenea, este introdusă aici și Jandarmeria.
Baza de date conține următoarele evidențe informatizate, care cuprind imaginea, vocea, ocupația, profesia, locul de muncă, de asemenea, calitatea de suporter al unui club sportiv.
Toate aceste lucruri se fac prin tot felul de colaborări între Inspectoratul General de Poliție, cu celelalte inspectorate și lucrurile se stabilesc prin ordin al ministrului de Interne.
Deputat PNL, despre acest proiect: “Nu văd nicio problemă”
Întrebat despre acest demers, Sorin Roma, deputat PNL a spus că “nu vede niciun fel de problemă”.
“Nu văd nicio problemă la ora actuală. Există această suspiciune. O vom analiza la Senat.
Eu zic că cei care se ocupă de ordinea publică trebuie să aibă instrumentele necesare legale pentru a se putea acționa în teren.