Proiectul „Până hăt de carte!” a ajuns la Miroslava și Comarna cu donații de peste o mie de cărți

Sharing is caring!

Dan Lungu, Senator USR de Iași, alături de echipa proiectului „Până hăt de carte!” a donat sâmbătă, 14 ianuarie, un număr de 690 de volume Bibliotecii Comunale „George Mărgărit” din Comarna. Cărțile, primite de la donatorii ieșeni, s-au alăturat celor aproximativ 8.000 de volume deja existente pe rafturi, urmând a fi puse la dispoziția celor mai bine de 700 cititori activi ai comunei.

Comarna este cea de-a 38-a comună cuprinsă în proiectul „Până hăt de carte!”, după ce, la finalul lunii precedente, pe 31 octombrie, echipa a oferit o donație de 650 de cărți către biblioteca comunală din Miroslava. Astfel, până în prezent, am ajuns la un număr de 17.735 de volume donate către bibliotecile comunale din Iași.

Membrii echipei „Până hăt de carte!” au fost întâmpinați de Petronela Șipoteani, bibliotecar în comunca Comarna încă din anul 1991. Discuțiile celor prezenți au cuprins atât detalii privind istoria bibliotecii, activitățile desfășurate de elevii claselor primare și gimnaziale la bibliotecă și despre realizarea ziarului local ,,Ecoul de Comarna”.

„Ne-am bucurat că am descoperit, încă o dată, o biblioteci îngrijite și atent puse la punct de către bibliotecari. Am fost încântați să aflăm că de-a lungul timpului biblioteca din Comarna s-a bucurat și de colaborări cu instituţii atât de pe plan local cât şi cu alte fundaţii şi ONG-uri. Toate aceste parteneriate au ajutat biblioteca să poată furniza informaţii în beneficiul nevoilor utilizatorilor comunităţii. Susțin în continuare că este extrem de important să încurajăm bibliotecile de la sate, să încurajăm donatorii și autoritățile să investească anual în volume noi și totodată să facem campanii de promovare a lecturii”, a declarat senatorul USR Dan Lungu.

Proiectul „Până hăt de carte!”, care vizează încurajarea lecturii în mediul rural ieșean și completarea fondului de carte, în bibliotecile în care numărul cărților nu corespunde numărului de locuitori, a fost lansat în anul 2017. Pe lângă donațiile de carte, anul acesta, în încercarea de a facilita accesul cât mai multor elevi din satele ieșene la cursurile online, echipa proiectului „Până hăt de carte” a adunat 12 laptopuri, șase calculatoare, trei tablete și trei smartphone-uri.

shares