Proiectul centurii din Gura Humorului va prinde contur
Consiliul Județean Suceava a obținut publicarea anunțului de participare pentru licitația privind realizarea centurii ocolitoare a orașului Gura Humorului în Sistemul Electronic de Achiziții Publice, SEAP.
Deși documentația a fost transmisă către Agenția Națională pentru Achiziții Publice încă din 30 decembrie 2025, anunțul a fost publicat abia pe 16 februarie. Întârzierea a dus la decalarea termenului-limită pentru depunerea ofertelor, care este acum stabilit pentru 30 martie.
Valoarea estimată a contractului este de aproape 598 de milioane de lei, fără TVA, iar perioada de valabilitate a ofertelor este de șase luni, ceea ce sugerează că atribuirea contractului ar putea fi finalizată până la sfârșitul lunii septembrie, după eventualele contestații.
Proiectul va fi realizat în două etape. Etapa întâi include construirea integrală a primei căi de circulație, lucrări de semnalizare, benzi de accelerare și decelerare, podețe, șanțuri și infrastructura culeelor pentru ambele sensuri. Etapa a doua va cuprinde realizarea celui de-al doilea sens de circulație și implementarea completă a sistemului ITS, cu toate echipamentele necesare, pentru varianta de ocolire a orașului Gura Humorului în profil de autostradă.