Proiectul achiziționării terenului RADEF, respins în Consiliul Local

primaria iasi

Consiliul Local a respins, luni, după o lungă dezbatere, proiectul privind participarea Primăriei la licitația de achiziție a terenului RADEF din Păcurari. Inițial, proiectul a avut o susținere din partea mai multor consilieri locali, indiferent de partid. Este vorba de achiziționarea unui teren cu o suprafață de 5.000 de metri pătrați care aparține RADEF și pe care autoritățile locale ar fi vrut să îl cumpere pentru a amenaja un parc pentru locuitorii din Păcurari.

Primăria Municipiului Iași a încercat să achiziționeze un teren aflat în zona Păcurari, pe Aleea Cimitirul Evreiesc, care a aparținut RADEF RomâniaFilm, pentru a realiza un parc. Inițiativa a fost susținută chiar și de comunitate, însă s-au identificat anumite probleme de legalitate motiv pentru care proiectul de participare la licitația de achiziționare a terenului a fost respins. În timpul ședinței de Consiliu Local, secretarul general al municipiului și-a retras avizul de legalitate după ce, în plen, șefa Finanțelor locale a anunțat că, în forma actuală, suma de bani solicitată de Direcția tehnică și de investiții a Primăriei (un milion de lei) nu acoperă nici măcar prețul de pornire la licitație (3,8 milioane lei).

Prevedea o sumă de un milion pe care am dus-o pe achiziții teren, sursă fond de rezervă. Referitor la achizițiile publice există reglementarea legală pentru dobândirea oricărui bun, instituție publică către o persoana juridică de drept public cum este cazul municipiului Iași. Aceasta este Legea 98 a achizițiilor publice din 2016 și HG 395 care reglementează normele. Nu este acoperit de lege acest mod de dobândire a unui bun. Ca și regulă generală, exista o evaluare a noastră sub toate aspectele, oportunitate, legalitate, economicitate, a declarat Maria Apetroaie, director DEFPL Iași.

Unii consilieri s-au arătat nemulțumiți de modul în care a fost gestionată achiziția terenului RADEF.

Proiectul în forma actuală a primit viza de legalitate de la secretarul general al municipiului, de la Direcția Juridică și cele din subordinea dumneavoastră și acum, în momentul în care noi suntem în ședință și discutam despre aceasta oportunitate și putem face ceva acum, spuneți că totul nu este legal și nu are acoperire în baza legii, ceea ce mi se pare hilar, a spus Răzvan Timofciuc, consilier local USR.

Ulterior, nici consilierii locali, în cea mai mare parte a lor, nu au mai susținut proiectul, printre ei numărându-se și unii dintre inițiatori, întrucât executivul nu a identificat fondurile necesare pentru a putea participa la procedură. Primarul Mihai Chirica spune că soluția pe viitor ar fi o expropriere în interes public.

Noi ne-am asumat de a asigura acest minim de îndestulare. Proprietarul și l-a asumat și el prin evaluarea făcută și aprobarea lui. Prin urmare, noi am atinge pragul pe care acesta și l-a propus. Acesta este motivul pentru care am spus că trebuie blocată licitația. Noi ne înscriem ca și cumpărător, despăgubim și în Consiliul Local decidem achiziția acelui bun la valoare estimată de vânzător. Eventual mai facem și noi un studiu de evaluare și automat vedem dacă există sau nu paritate și participăm la achiziția unui bun imobil, așa cum se achiziționează prin decizii ale Consiliului Local, a explicat Mihai Chirica, primarul municipiului Iași.

Licitația deschisă este organizată de administratorul special al RADEF RomâniaFilm în vederea vânzării unui teren de aproximativ 5.000 de metri pătrați, pe care se află și o clădire de aproximativ 800 de metri pătrați, unde a funcționat Oficiul de Difuzare si Programare a Filmelor Iași și alte câteva anexe.