Proiectile explozive gasite pe un camp din Dorobanț

Astazi, pompierii ieseni au fost alertati dupa descoperirea unor elemente de muniție neexplodată în localitatea Dorobanț din comuna Aroneanu. Muniția a fost găsită în timpul unor lucrări agricole pe un câmp. La fața locului a intervenit echipa pirotehnică din cadrul Detașamentului 2 de Pompieri Iași, care a asanat terenul și a ridicat 12 proiectile explozive de calibru 100 mm. Autoritățile avertizează asupra pericolului reprezentat de astfel de descoperiri și au emis recomandări pentru evitarea accidentelor. Cetățenii sunt sfătuiți să nu lovească sau să miște munițiile găsite, să nu încerce să le comercializeze prin agenții de colectare a deșeurilor, să nu aprindă focul în apropierea acestora și să nu le introducă în foc. De asemenea, este interzisă topirea elementelor metalice, tăierea sau demontarea munițiilor, precum și folosirea acestora pentru improvizații sau joacă, în special în cazul copiilor.