Proiect la USV. Școală de vară de tip punte – ROSE. „Universitatea noastră poate fi și a ta!- UNSAT!”

USAMV-Iasi-studenti

Proiectul „Universitatea noastră poate fi și a ta!- UNSAT!”, privind Învățământul Secundar (ROSE), finanțat de Banca Internațională de Reconstrucție și Dezvoltare, are ca scop organizarea de cursuri și alte activități extracurriculare destinate elevilor din liceele de stat, potențiali studenți, care provin din medii defavorizate, pentru a-i încuraja să finalizeze studiile liceale și să le faciliteze orientarea școlară privind opțiunile de continuare a studiilor în învățământul universitar.

Obiectivul general al proiectului urmărește oferirea oportunității elevilor de liceu să experimenteze viața de student pe parcursul a două săptămâni, în vederea familiarizării acestora cu specificul vieții academice și a dezvoltării abilităților cognitiv-emoționale relevante pentru luarea deciziei de continuare a studiilor la nivel universitar, astfel încât să se creeze o punte între viața de elev și posibila viață de student.

„Pe parcursul a două săptămâni, cadre didactice de la Facultatea de Ingineria Resurselor Animale și Alimentare (fosta Facultate de Zootehnie) vor prezenta elevilor minunata lume a resurselor animale și alimentare prin cursuri interactive, activități practice, activități de dezvoltare personală și de orientare educațională. Activitățile didactice desfășurate în cadrul școlii de vară vor familiariza elevii cu disciplinele studiate în cadrul facultății, unde vor afla informații inedite privind universul biologiei celulare, a anatomiei animale, a reproducerii și creșterii animalelor, a analizelor legate de controlul calității și siguranței alimentelor. De asemenea, o atenție deosebită va fi acordată activităților de consiliere profesională și de orientare în carieră pentru ca elevii să aleagă un parcurs universitar în concordanță cu interesele și potențialul propriu”, a declarat sef lucr. dr. Ivancia Mihaela – Prodecan, Facultatea de Ingineria Resurselor Animale și Alimentare.

Școala de vară se va desfășura on-line, în două serii de câte două săptămâni, în perioada 27 iunie – 24 iulie 2022. Pentru fiecare serie sunt prevăzute activități cu 50 de elevi din clasa a XI-a din licee din zona Moldova. Fiecare elev înscris va primi un kit care cuprinde şi un un laptop cu SIM de date, pe care să îl folosească de-a lungul cursurilor și activităților on-line și, ulterior, ca instrument de optimizare a învățării la liceu și universitate. Pentru mai multe informații și pentru înscriere, elevii trebuie să acceseze și să completeze formularul online, la adresa: https://www.uaiasi.ro/scoalaroseunsat/.