Proiect de peste 125 milioane de lei depus de USV Iași

Universitatea de Științele Vieții „Ion Ionescu de la Brad” din Iași a depus un proiect de finantare prin PNRR pentru crearea unui campus universitar in Ezareni, Miroslava. Investitia va fi realizata printr-un parteneriat cu Universitatea Tehnica „Gh.Asachi” din Iasi.
Campusul va fi construit pe o suprafata de 110 hectare si va presupune un spațiu integrat cu toate serviciile necesare: cantină, cazare, sală de sport, cât și laboratoare dotate cu echipamente de ultimă generație. Proiectul are în vedere și contribuirea la creșterea nivelului de educație, la dezvoltarea economică de carieră pentru tinerii din Regiunea de Dezvoltare Nord-Est.
Oana Coca – Asist. Univ. și membru în echipa de management al proiectului AGRITECH:
„Prin campusul integrat AGRITECH pe care îl construim în fosta fermă didactică Ezăreni, ne propunem să dezvoltăm microferme pentru creșterea animalelor, o cantină, cămin studențesc, va fi o sală de sport, vor fi laboratoare pentru diverse discipline. Va fi o integrare a spațiilor didactice cu cele de practică propriu-zisă și cele de petrecere a timpului liber pentru studenți și elevi”.
Investiția totală a proiectului depășește 125 milioane lei și va fi finanțată prin PNRR.
Oana Coca – Asist. Univ. și membru în echipa de management al proiectului AGRITECH:
„Activitățile propuse prin proiectul AGRITECH care este structurat în 3 componente, avem o componentă investițională prin care se contruiește campusul, o componentă de digitalizare a atelierelor de practică din interiorul campusului și o componentă de granturi pentru susținerea funcționării în primul an a acestui consorțiu pentru învățămant dual. Toate aceste componente contribuie la o mai bună apropiere a universității și a învățămantului preuniversitar tehnic, de mediu de afaceri, o mai bună implicare a întreprenorilor locali în formarea profesioniștilor din domeniul agricol și din domeniul industrial.
Proiectul a fost depus spre finanțare prin Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR) pe componenta 15 – Educație și se va semna contractul de finanțare în cele mai bune condiții undeva în luna iunie 2023.”
Fiecare universitate va avea câte un cămin construit în complexul respectiv, unde vor putea fi cazați liceenii sau studenții care vin să facă practică specializată. Printre alți parteneri se numără 5 licee din regiunea Moldovei, 4 primării și 5 firme private.