Proiect de extindere pentru UPU de la Spitalul de Copii Sf. Maria

UPU-Spitalul-Sf.-Maria-din-Iasi-1

Astazi, se implinesc 21 de ani de la infiintarea Unitatii de Primiri Urgente de la Spitalul de Copii Sf. Maria din Iasi. Cu acest prilej, se fac demersuri pentru marirea capacitatii, pentru ca anual in unitatea medicala ajung peste 35 de mii de copii.

Spitalul de Copii Sf. Maria din Iași, înregistrează un număr tot mai mare de pacienți pediatrici. Zilnic, sute de copii au nevoie de înrijiri medicale, astfel că Unitatea de Primiri Urgențe necesită o extindere.

dr. Solange Tamara Rosu – medic sef UPU Spital Sf. Maria: „Am plecat cu 4 medici, cu 8 asistenti medicali si fara linie de garda. Adresabilitatea era pe masura, 3 maxim 4 pacienti pe 24 de ore. La ora actuala, adresabilitatea a crescut. Avem o medie de 100 sau chiar 150 de pacienti pe 24 de ore. Ceea ce insemana ca intr-un an de zile atingem o cifra de 37 mii copii. Si spatiul a fost si inca este insuficient, intr-o prima etapa intr-un spatiu relocat, la perterul spitalului, in 98 de metri patrati. Ce insemana asta? Un apartament cu 3 camere.” 

Managerul interimar al unității medicale, Alina Bellu, a declarat că dorește mărirea capacității în UPU, până la 35 de paturi.

Alina Belu – manager Spitalul de Copii Sf. Maria: „Speram ca de la actuala locatie care prevede doar 5 paturi pentru pacientii din UPU  sa ajungem la cele 35 de paturi prin extinderea unitatii primiri urgente. Un proiect care probabil se va realiza cat mai repede in beneficiu si de dragul copiilor nostri.”

Reprezentanții unității medicale, au mai precizat că odată cu consolidarea și modernizarea Spitalului de Copii ”Sf Maria” din Iași, Unitatea de Primire Urgențe își va mări spațiul până la 2500 de metri pătrați.

sursă foto: bzi