Proiect de 507 milioane de euro derulat de ApaVital

Sharing is caring!

ApaVital va derula cea mai mare investitie din istoria recenta a Iasului. Compania ieseana a prezentat astazi un proiect regional de dezvoltare a infrastructurii de apa si apa uzata din judetul Iasi, cu o valoare estimata la 507 milioane de euro. Sunt incluse 113 localitati, arondate la 41 de UAT-uri.

Maricel Popa, presedinte CJ Iasi: “Este cel mai mare proiect al judetului Iasi, de 507 milioane de euro si este necesar pentru aductiunea de apa, canalizare, atat de la captare pana la epurarea apelor. Este un proiect imens, s-a muncit 4 ani, de foarte multe ori s-a mers la Comisia Europeana si pe data de 20 mai, consilierii Comisiei Europene au aprobat acest proiect major al judetului Iasi. Din 2023 nu va mai fi nici o comuna, nici un sat fara apa si marea majoritate a comunelor din judetul Iasi, care vor avea peste 2000 de locuitori, vor avea canalizare”.

In județ se vor înființa 50 de noi stații de pompare a apei potabile și 23 de tratare. Rețeaua de canalizare se va mări cu 536 de km, alți 13 km vor fi aduși la standarde moderne în timp ce vor fi înființate 362 de stații de pompare a apei uzate.

Mihai Dorus, director tehnic ApaVital Iasi: “Este vorba de 131 de localitati din judetul Iasi, beneficiare ale acestui proiect, toate aceste localitati sunt grupate in 41 de UAT-uri. Finantarea proiectului vine in principal de la UE. 94% din proiect vine de la UE, Guvernul Romaniei, autoritati locale, cu 6% contribuie ApaVital ca si cofintare. Acest 6% inseamna putin peste 25 milioane de euro, un imprumut pe care noi l-am facut in decembrie anul trecut, de la Banca Europeana, pentru a avea aceste fonduri disponibile”.

Cele 113 localitati, vor beneficia de apa si canalizare, pana la finalul anului 2023.

shares