TeleM Regional TeleM Regional
12 Mar 2026
  • ACASĂ
  • DESPRE
  • ȘTIRI
  • EMISIUNI
    • Invitatul Jurnalului
    • Top Sport
    • Opinii economice
    • La pas, prin județele Moldovei
    • În culise
    • Școală și sănătate
    • IT Zone
    • Idei pe contrasens
    • Drumul spre succes
    • Analiza
    • Linia întâi
    • Lecția de Business
    • Extemporal la democrație
    • Agroștiința
    • Ferestre către suflet
  • ECHIPA
  • COD DEONTOLOGIC
  • LIVE
  • CONTACT
Articole recente
VIDEO! Fermierii s-au săturat de minciunile lui Costel Alexe: „Aveți un mesaj de dat politicului, nu nouă”
By TeleM Regional
Inversiuni de temperatură anunțate de meteorologi. Un val de aer polar se va extinde spre România
By TeleM Regional
A murit Iulian Vrabete, basistul trupei Holograf. Celebrul muzician avea 70 de ani
By TeleM Regional
Incendiu puternic în Bacău: trei gospodării afectate, o persoană rănită și transportată la spital
By TeleM Regional
Accident rutier pe raza comunei Moara
By TeleM Regional
Bărbat arestat după ce s-a dat drept expert evaluator al unei companii internaționale și ar fi înșelat un ieșean cu 128.000 de euro
By TeleM Regional
Sesiune de instruire anticorupţie cu polițiști din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Iaşi
By TeleM Regional
Prima premieră a anului la Opera Iași. Biletele de intrare la spectacolele din aprilie se pun în vânzare astăzi
By TeleM Regional
Digital Innovation Zone vă invită la înscrieri pentru sesiunea de Piching a Conferinței DIZ 4.0 cu titlul “Artificial Intelligence. Human Perspective” organizată onsite în Iași pe 26 martie 2026
By TeleM Regional
Fermierii ar putea primi în aprilie ajutoarele naționale tranzitorii pentru animale și terenuri
By TeleM Regional
Lucrările avansează pe Autostrada A7. Se asfaltează ultimii kilometri ai lotului Focșani–Bacău
By TeleM Regional
Crește numărul burselor acordate studenților de la Universitatea de Științele Vieții „Ion Ionescu de la Brad” din Iași
By TeleM Regional
Salariul mediu din Bacău se apropie de 1.100 de euro net, însă rămâne sub nivelul național
By TeleM Regional
Echipamente noi pentru laboratorul de microbiologie al Spitalului de Boli Infecțioase din Iași
By TeleM Regional
Cantitate record de petrol eliberată din rezervele strategice: 400 de milioane de barili vor ajunge pe piața mondială
By TeleM Regional
Preşedintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, sosește în România într-o vizită oficială
By TeleM Regional
ActualitateȘtiriUltima oră

Prognoza meteo pentru 12- 19 ianuarie. Vremea va fi închisă în întreaga ţară, cu intensificări ale vântului şi precipitaţii mixte. De când se mai încălzeşte

TeleM Regional
12 ianuarie 2025 4 Min Read
25 0

Administraţia Naţională de Meteorologie a emis prognoza meteo pentru săptămâna viitoare, în intervalul 12 – 19 ianuarie. Vremea va fi închisă pe parcursul săptămânii viitoare la nivelul întregii ţări, cu intensificări ale vântului, precipitaţii mixte şi valori termice apropiate de cele specifice perioadei.

Vremea 12 ianuarie – 13 ianuarie 

Astfel, în ţară, în intervalul 12 ianuarie, ora 8:00 – 13 ianuarie, ora 8:00, valorile termice vor fi apropiate de normele perioadei în majoritatea zonelor. Temperaturile maxime se vor încadra în general între -3 şi 5 grade, iar cele minime vor fi cuprinse între -11 şi 0 grade. Cerul va fi variabil, cu înnorări în nord-vestul, nordul şi centrul ţării, precum şi în extremitatea de sud şi sud-est.

Temporar va ninge slab la munte, în special în Munţii Apuseni şi în nordul Carpaţilor Orientali, în Maramureş, local în Transilvania şi în nordul Crişanei şi al Moldovei, iar în Dobrogea şi posibil în sud-estul Munteniei, pe arii restrânse vor fi precipitaţii mixte. Vântul va sufla slab şi moderat, cu intensificări în Carpaţii Orientali şi Meridionali, în special la altitudini mari unde vor fi viteze în general de 60 – 70 km/h viscolind zăpada, iar ziua pe suprafeţe mici, temporar în sud-vestul Olteniei, sudul Transilvaniei, precum şi în zona subcarpatică a Moldovei şi Munteniei. Izolat se va semnala ceaţă.

La Bucureşti, procesul de răcire a vremii va continua, condiţii în care valorile termice se vor apropia de cele normale perioadei. Cerul va fi temporar noros, iar vântul va sufla slab până la moderat. Temperatura maximă va fi de 4 – 5 grade, iar cea minimă de -5 … -3 grade Celsius.

Vremea 13 ianuarie – 14 ianuarie

În perioada 13 ianuarie, ora 8:00 – 14 ianuarie, ora 8:00, în ţară valorile termice diurne vor fi comparabile cu cele din ziua precedentă, însă noaptea va fi mai rece, local geroasă îndeosebi în Maramureş şi Transilvania. Astfel, temperaturile maxime se vor încadra în general între -3 şi 5 grade, iar cele minime vor fi cuprinse între -11 şi 0 grade, mai coborâte în depresiunile Carpaţilor Orientali, spre -14…-13 grade Celsius. Cerul va fi variabil în vestul teritoriului, iar în rest va prezenta înnorări temporare. Va ninge slab, pe arii restrânse la munte, în Moldova şi sudul Transilvaniei, iar în celelalte regiuni, doar cu totul izolat vor fi posibile fulguieli. Vântul va sufla slab şi moderat, cu unele intensificări, ziua în zona montană înaltă, în Moldova, Dobrogea şi jumătatea estică a Munteniei, unde vor fi viteze în general de 40 – 50 km/h şi pe arii restrânse şi în regiunile

vestice, iar noaptea doar pe litoral şi în zona Carpaţilor de Curbură. Pe spaţii mici se va semnala ceaţă asociată cu depunere de chiciură.

În Capitală, regimul termic va fi apropiat de mediile multianuale caracteristice acestei date. Cerul va fi temporar noros, iar vântul va sufla slab şi moderat cu uşoare intensificări după-amiaza. Temperatura maximă va fi de 3 – 4 grade Celsius, iar cea minimă se va situa în jurul valorii de -4 grade.

Vremea 14 ianuarie – 15 ianuarie

În zilele 14 ianuarie, ora 8:00 – 15 ianuarie, ora 8:00, valorile termice se vor situa în jurul normelor climatologice specifice pentru această dată la nivelul ţării. Ziua, cerul va fi variabil, cu unele înnorări în regiunile sudice, iar noaptea nebulozitatea se va extinde treptat în jumătatea nordică, dar numai izolat va ninge slab. Vântul va sufla slab şi moderat, local cu uşoare intensificări în zona montană înaltă. Temperaturile maxime se vor încadra între -4 şi 4 grade Celsius, iar noaptea va fi geroasă, pe alocuri în Transilvania şi depresiunile subcarpatice din nordul Olteniei, cu temperaturi minime ce se vor situa în general între -13 şi -3 grade. Pe arii restrânse, în special în vest şi centru, dimineaţa şi noaptea, se va semnala ceaţă asociată cu depunere de chiciură.

În Bucureşti, regimul termic va fi în continuare caracterizat de valori în jurul normelor perioadei. Cerul va fi variabil, iar vântul va sufla slab până la moderat. Temperatura maximă va fi de 2 – 3 grade, iar cea minimă de -6…-4 grade Celsius.

Vremea 15 ianuarie – 16 ianuarie

În intervalul 15 ianuarie, ora 8:00 – 16 ianuarie, ora 8:00, în cea mai mare parte a ţării valorile termice vor fi în continuare apropiate de normalul climatologic caracteristic pentru mijlocul lunii ianuarie. Cerul va fi variabil, temporar cu unele înnorări în nordul, centrul şi estul teritoriului, unde pe arii restrânse se vor semnala precipitaţii slabe predominant sub formă de ninsoare şi lapoviţă, ce pot favoriza şi depunerile de polei. Vântul va sufla slab şi moderat, temporar cu intensificări în zona montană înaltă. Temperaturile maxime se vor încadra între -3 şi 6 grade, iar cele minime vor fi cuprinse în general între -8 şi 0 grade. Pe alocuri, dimineaţa şi noaptea, îndeosebi în vest şi centru se va semnala ceaţă asociată cu depunere de chiciură.

La nivelul Capitalei, în acelaşi interval, deşi valorile termice vor fi uşor mai ridicate faţă de ziua precedentă, acestea vor fi apropiate de mediile multianuale specifice acestei date. Cerul va prezenta înnorări temporare, însă probabilitatea pentru precipitaţii va fi redusă. Vântul va sufla slab până la moderat. Temperatura maximă se va situa în jurul a 4 grade, iar cea minimă va fi de -4…-2 grade.

Vremea 16 ianuarie – 19 ianuarie

Potrivit ANM, tendinţa evoluţiei vremii în perioada 16 ianuarie, ora 8:00 – 19 ianuarie, ora 8:00, arată valori termice vor fi în creştere treptată, astfel mai ales în sud şi est, acestea se vor situa peste mediile multianuale specifice pentru această perioadă. Probabilitatea pentru precipitaţii slabe va fi mai ridicată în nordul, centrul şi nord-estul ţării.

Pentru Bucureşti sunt estimate în acelaşi interval valori termice în creştere uşoară şi treptată. Probabilitatea pentru precipitaţii va fi redusă.

About The Author

TeleM Regional

See author's posts

Share Article

TeleM Regional

Previous Post

Botoșani: Proiectil perforant trasor, descoperit cu ajutorul unui detector de metale

Next Post

Suceava: Accident rutier cu șase victime în Vicovu de Jos

TeleM Regional TeleM Regional

Despre noi

Suntem Tele M Iasi Regional, primul post privat de televiziune din Iaşi, înfiinţat în anul 1991.

Categorii știri

  • Local
  • Actualitate
  • Politic
  • Economic
  • Extern

Categorii știri

  • Sport
  • Cultură
  • Sănătate
  • Educație
  • Lifestyle

Contact

Telefon:

0332444451

E-mail :

office@telem.ro

Follow Us