Producție de peste un milion de flori, la Iași

10

Pentru a crește și îngriji un milion de flori e nevoie de multă muncă și atenție. Sera de la Servicii Publice Iași este plină de plante mai tot timpul, însă pentru a ajunge la astfel de performanțe, s-au făcut investiții importante, iar rezultatele sunt pe măsură. Câte flori sunt plantate anual și ce muncă depun angajații de la Servicii Publice pentru a înfrumuseța orașul, veți vedea în cele ce urmează.

Florile pe care le vedem în parcurile și spațiile publice din oraș sunt crescute la sera din baza Tudor Neculai. Pentru ca Iașul să fie plin de culoare, o mână de angajați la Servicii Publice Iași îngrijesc zi de zi, cu mare atenție fiecare plantă în parte. Periodic, mii de flori sunt crescute  în pepiniera, sub atenta supraveghere a specialiștilor. Sera este dotată cu sisteme performante pentru a le ușura munca celor 12 angajați care își desfășoară aici activitatea, însă sunt anumite specii de flori care necesită o îngrijire specială.

Necesită o atenție în parte. Fiecare plantă necesită o altfel de îngrijire. Unele trebuiesc ciupite, altele trebuiesc tăiate. Trebuie să îi dăm apă, i se dă îngrășământ, avem grijă să îi dăm apă la timp și ea crește. Nu e ca la crizantemă sau tufănică, care necesită mai multă atenție prin ciupire”, a spus Petronela Trofin, florar.

Producția de flori anuale s-a ridicat la un număr de 650.000. Tot în această seră sunt îngrijite și florile bianuale, a căror număr a depășit 250.000, deci numai cu aceste două categorii de flori, Servicii Publice Iași crește peste un milion de flori anual.

La aceste flori se adaugă florile din perioada iarnă-primăvară: mușcate, petunii, lalele pentru amenajări și florile de toamnă. Mă refer la crizanteme, în special.Ajungem undeva la 1,2 milioane de flori dacă avem în vedere și bulbii plantați în oraș. Bulbii de lalele”, a declarat Laurențiu Ivan, director Servicii Publice Iași.

Sera are o suprafață de aproximativ 3.000 de metri pătrați și este cea mai modernă din Iași. De curând, a fost extinsă pentru că s-a mărit producția de flori, existând cerere și din partea cetățenilor care vor să își înfrumusețeze grădinile.

Având în vedere că sera este modernă și este total comandată de un computer. Intervenția omului, din acest punct de vedere, este minimă noi avem grijă să fie respectate tratamente, fertilizare suplimentară, intervenții pe care le fac colegii mei asupra acestor flori. Sunt, după cum puteți vedea la fel, aceeași talie, sunt sănătoase, pleacă de aici climatizate în momentul în care sunt plantate în oraș. Nu avem pierderi”, a mai spus Laurentiu Ivan.

Acum, se lucrează intens la producția de flori anuale.

Floarea se numește sunpatiens roșu. Sunt de mai multe culoricurățim florile uscate. Avem grijă să fie udată pentru a fi plantată în orașul nostru frumos”, a mai spus Petronela Trofin.

Servicii Publice Iași le oferă ieșenilor posibilitatea de a cumpăra flori.