Primul zbor inaugurat de pe noul terminal T4

Astazi a avut loc la Iasi primul zbor de pe noul terminal. Autoritatile locale au taiat panglica impreuna cu primii pasageri, iar apoi au facut un tur al terminalului care are o suprafață de 31.500 mp, fiind dispus pe trei niveluri. T4 dispune de 20 de ghișee check-in, 12 sisteme de self check-in, 14 porți de îmbarcare, trei aviobridge-uri, șase filtre de securitare, un salon VIP și unul de business. Terminalul T4 a schimbat complet fata aerogarii iesene investitia ridicandu-se la 100 milioane de euro.
Oficial, de astazi iesenii se pot imbarca din noul terminal T4. Acesta este proiectat să primească până la 3,5 milioane de pasageri pe an, aduce o capacitate sporită și o procesare simplificată a pasagerilor în timpul orelor de vârf.
Romeo Vatră – director Aeroport Iași
„Evident ne simtim bucurosi, dar bucuria are limitele ei pentru ca deja ne gandim la ceea ce urmeaza. Incheiem o etapa importanta, incheiem etapa operationalizarii. Am incercat sa facem un efort in mai putin de doi ani in care sa incepem de la zero si sa-l aducem in acest stadiu pe care îl vedeti dumneavoastra aici. Aeroportul Iasi va avea mult de castigat de pe urma acestui nou terminal care este mult mai mare, are mult mai multe facilitati si va oferii pasagerilor o experienta placuta si deosebita. Noi pentru pasageri am construit acest terminal si cu gandul la ei, tocmai pentru ca stiu foarte bine cat de greu a fost cu traficul pe care l-am avut an de an in crestere si cu infrastructura complet depasita. Iata ca acum avem un terminal modern, nou, o parcare mult extinsa, evident si in cadrul acelorasi proiecte avem si un parc fotovoltaic de un hectar.”
Prezent la eveniment a fost si arhitectul care a proiectat noul terminal T4. Acesta ne-a declarat ca este foarte incantat ca proiectul s-a finalizat atat de repede.
Claudiu Ionescu – Arhitect
„Drumul pana aici a fost unul foarte rapid si foarte intens din punct de vedere al lucrului. Ma bucur ca totusi am reusit intr-un timp atat de scurt sa finalizam cu bine lucrarile si de acum asteptam lumea sa plece si sa soseasca pe acest terminal.”
Primii pasageri care au pasit in noul terminal au avut sansa de a taia panglica alaturi de autoritatile locale, iar apoi au mers la birourile de check-in.
„Avem multe calatorii planificate si asteptam cu nerabdare momentul acesta. Ma bucur ca intamplator sunt astazi aici chiar in ziua asta de inaugurare.” a spus o pasageră.
„Foarte frumos, domnisoara.
R: Era necesar un asa terminal?
P: Era, era, un oras mare, da.” a mai spus o altă pasageră.
Începând de duminică, T4 va fi dedicat zborurilor Schengen, iar vechiul terminal (T3) curselor non-Schengen. Controlul de securitate al pasagerilor care vor avea zboruri din T3 va fi făcut tot în T4, între cele două terminale fiind amenajată o pasarelă. În același timp, T2 va fi reconfigurat în terminal de marfă.