Primii bani europeni la Slănic-Moldova!

Slanic-Moldova

foto: inVacante

Stațiunea Slănic-Moldova, membră a Asociației Naționale a Stațiunilor Balneare și Balneoclimatice din România (ANSBBR), a câștigat un proiect cu finanțare europeană care are drept obiectiv o mai bună implicare a cetățenilor în viața comunității. Alături de orașul-stațiune Slănic-Moldova, din proiect mai fac parte 30 de stațiuni balneare și balneoclimatice, membre ale ANSBBR, precum și parteneri din Polonia, Germania, Ungaria și Italia.

Proiectul, intitulat „Active EUcitizens: Think Global, Act Local”, este finanțat de „Agenția Executivă Europeană pentru Educație și Cultură” (European Education and Culture Executive Agency – EACEA), prin programul de finanțare „Citizens, Equality, Rights and Values Programme„ (CERV). Apelul în cadrul căruia a fost aprobat proiectul este „Networks of Towns, CERV-2021-CITIZENS-TOWN-NT”.

După rezolvarea blocajului financiar generat de vechea administrație a orașului, aceștia sunt primii bani europeni pe care Slănic-Moldova reușește să-i atragă.

„Este o bucurie pentru noi, atât ca oraș, cât și ca membri ai ANSBBR că am câștigat acest proiect care, după implementare, va conduce la creșterea interacțiunii directe dintre cetățeni și autoritățile locale. Vorbim, totodată,despre un pas important pe care stațiunea îl face în implementarea proiectelor de dezvoltare durabilă”, a declarat Gheorghe Baciu, primar al orașului Slănic-Moldova și președinte al Asociației Naționale a Stațiunilor Balneare și Balneoclimatice din România.

Lider de proiect este România, prin Asociația Națională a Stațiunilor Balneare și Balneoclimatice din România, iar parteneri în proiect sunt „Association of Polish Communes of Euroregion Baltic” din Polonia, Stadt Niemegk (UAT) din Germania, Csopak Község Önkormányzata (UAT) din Ungaria și Comune di Gambassi Terme (UAT) din Italia.

Bugetul acestui proiect este de 166.500 euro, banii urmând să fie împărțiți în felul următor:România (Asociația Națională a Stațiunilor Balneare și Balneoclimatice – 60.790,00 euro); Polonia (Association of Polish Communes of Euroregion Baltic – 52.855,00 euro); Germania (Stadt Niemegk – 18.500,00 euro); Ungaria (Csopak Község Önkormányzata – 15.855,00 euro) și Italia (Comune di Gambassi Terme – 18.500,00 euro).

„Active EUCitizens: Think Global, Act local” este un proiect pilot care reunește municipalități și organizații umbrelă din 5 țări ale Uniunii Europene (România, Germania, Italia, Ungaria și Polonia), care împărtășesc același obiectiv de a-și implica mai bine cetățenii în viața comunității. Proiectul vizează o strategie durabilă de cooperare și schimb de bune practici la nivelul UE între cei 5 parteneri. Totodată, acesta își propune să crească interacțiunea directă dintre cetățeni și autoritățile locale, schimburi de bune practici la nivelul autorităților locale, brainstorming transnațional și proces de consultare, pentru a consolida sentimentul de apartenență la familia europeană.

„Proiectul constă în 3 pași strategici: consultarea la scară mică a cetățenilor și colectarea de date, realizarea unei strategii comune pe termen lung pentru o mai bună implicare a cetățenilor în viața comunității și creșterea sentimentului de apartenență la UE, precum și o activitate transnațională pilot –Active EUcitizens: Think Global, Act Local, a declarat Gheorghe Baciu.

Proiectul va cuprinde o serie de activități repartizate pe toate cele 5 țări membre, perioada de implementare fiind de 18 luni.

Stațiunea Slănic-Moldova este renumită pentru izvoarele sale de ape carbonatate, bicarbonatate, ușor sulfuroase, clorate, sodice, hipertonice și oligominerale, izvoare descoperite încă din anul 1801. Medicii recomandă apele acestor izvoare pentru cură în numeroase afecțiuni.