Primarul va evalua activitatea secretarului general al CL

Denisa-Ionascu-secretarul-Consiliului-Local-Iasi-la-sedinta-ordinara-a-plenului-institutiei-din-Sala-Mare-a-Primariei

Consiliul Local a nominalizat astăzi persoanele care vor evalua performanța secretarului general, Denisa Ionașcu. Primarul, care a criticat până acum activitatea acesteia va face parte din comisia de evaluare. Au mai fost nominalizati Florentin Ciobotaru de la PNL și Camelia Ciornia de la PMP.

Proiectul de hotărâre a fost votat cu un amendament al USR care a susținut că nu este corectă evaluarea activității secretarului din anul 2021, având în vedere ca nu au fost stabiliți în timp util indicatorii de performanță.

„Este o prevedere care derivă din codul administrativ de aceea l-am și adus cu mine în momentul de față, pe care trebuie să o urmărim într-un context al legii. Este o necesitate la propunerea compartimentului de personal din cadrul Primăriei Municipiului Iași și nu are nimic de-a face cu niciun element subiectiv așa cum s-a mai speculat în presă. Prin urmare trebuie să fiți convinși că se va respecta conținutul legii. Din punctul de vedere al deliberativului, secretarul general este cel care verifică din punct de vedere al legalității procedurile operaționale a relației dintre Consilul Local și Primar, dintre prefect și primar, ca și conținut larg al deliberativului. Restul sunt competențe care derivă din conținutul altor legi cum ar fi legea 50 sau legile urbanismului sau competențele care derivă din registrul agricol și legea fondului funciar. Alte lucruri nu pot fi evaluate legate de performanța secretarei Consilului Local”, a declarat primarul Iașului Mihai Chirica.