Primarul municipiului Piatra-Neamţ, Andrei Carabelea, va candida la Senat pe listele alianţei Forţa Dreptei-PMP, deputatul Ionel Dancă deschide lista la Camera Deputaţilor

Primarul PNL al municipiului Piatra-Neamţ, Andrei Carabelea, a anunţat că va candida la Senat pe listele alianţei Forţa Dreptei- PMP, iar deputatul Ionel Dancă deschide lista la Camera Deputaţilor. Cei doi au făcut anunţul într-o conferinţă de presă organizată la Neamţ. Ionel Dancă a precizat că primarul încă nu este membru al Forţa Dreptei iar formalităţile privind adeziunea urmează să se desfăşoare în perioada următoare.

Deputatul Ionel Dancă a anunţat că Andrei Carabelea este propunerea formaţiunii pentru a dechide lista la Senat, cu susţinerea PMP, în timp ce el este propunerea pentru a deschide lista la Camera Deputaţilor.

”Împreună cu Andrei Carabelea, vrem să construim o alternativă politică formată din oameni din generaţia nouă de tineri în politică, oameni pregătiţi, cu şcolile făcute la timp, profesionişti care au demonstrat în cariera lor competenţă şi meritocraţie, şi care în acest moment şi-au unit forţele, capacităţile, competenţele, pentru a da o alternativă politică nouă, de dezvoltare, judeţului Neamţ”, a declarat deputatul Forţa Dreptei, Ionel Dancă.El a precizat că judeţul Neamţ este locul unde s-a născut, a făcut şcoala şi unde s-a căsătorit.

”Pentru judeţul Neamţ, pentru părinţii mei, pentru copiii mei, vreau să mă implic în lupta politică de la judeţul Neamţ, astfel încât oamenii să aibă cu cine să voteze”, a precizat Dancă.

Parlamentarul a mai spus că ”a venit pregătit să se lupte cu caracatiţa lui Arsene”. ”Arsene a fugit, dar tentaculele caracatiţei construite de el în atâţia ani de zile au rămas în continuare în judeţul Neamţ, atât în politică, în partide, cât şi în instituţiile din judeţul Neamţ”.

”Suntem pregătiţi să ducem această bătălie astfel încât să intrăm în Parlament şi să intrăm la guvernare, după alegerile parlamentare, într-o nouă coaliţie de formaţiuni de centru dreapta, o coaliţie cinstită şi onestă pentru români. Suntem liberalii care au plecat din PNL pentru că nu am vrut să trădăm votul dat de către români atunci când am promis o guvernare fără PSD”, a mai spus Ionel Dancă.

Potrivit acestuia, Forţa Dreptei are în acest moment 20 de organizaţii locale în judeţul Neamţ, 5 aleşi locali ai Forţa Dreptei, în două localităţi importante, Bălţăteşti şi Moldoveni.

La rândul lui, primarul Andrei Carabelea a declarat în conferinţa de presă că se bucură că astăzi regăseşte o echipă care construieşte şi care este pusă pe construcţie.

“În 2020, Ludovic Orban a fost cel care a pariat pe mine, a avut încredere că voi ajunge primar al municipiului Piatra-Neamţ şi că voi face lucruri pentru dezvoltarea oraşului. A luat această decizie de a mă susţine în condiţiile în care filiala locală, judeţeană, făcea presiuni pentru a susţine alt candidat. Cu toate acestea, am ajuns să fiu desemnat caniddat, prin votul unanim al Biroului Permanent Naţional în 2020 şi am ajuns primar cu susţinerea lui Ludovic Orban, pe atunci preşedinte PNL şi prim-ministru”, a spus Carabelea.

Carabelea a precizat că nu are calitatea de membru în Forţa Dreptei. ”Formalităţile legate de adeziune se vor desfăşura în perioada următoare. Nu o hârtie face un membru de partid”, a spus Ionel Dancă. Andrei Carabelea a menţionat că sunt membri PNL care doresc să îl urmeze.

”Sunt membri care îşi doresc să vină alături de mine pentru a duce mai departe ceea ce am început, împreună”, a confirmat primarul.

Primarul PNL al municipiului Piatra Neamţ, Andrei Carabelea, a pierdut alegerile pentru Primăria Piatra Neamţ în faţa contracandidatului PSD Adrian Niţă.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *