Primarul liberal de la Targu Jiu a simtit chemarea social democrata si a schimbat partidul

Primarul din Targu Jiu, liberalul Marcel Romanescu s-a alaturat PSD invocand piedici nenumarate din partea colegilor de partid. In luna august, 10 membri PNL au migrat la PSD, presedintele organizatiei liberale din Gorj sustinand ca social democratii mint si dezinformeaza.

“Timp de 7 ani nu am știut ce înseamnă sprijin din partea conducerii județene! Piedici au fost nenumărate, venite chiar de la cei care ar fi trebuit să mă susțină. Poate și pentru că nu am fost adeptul intereselor de grup, ci doar al interesului cetățenilor. De ce PSD? Pentru că, atunci când am cerut sprijin în realizarea unui proiect, s-au implicat necondiționat, arătând o deschidere în acest sens. Au înțeles că orice realizare aducea plus valoare municipiului Târgu Jiu și au știut să facă abstracție de culoarea politică. Din păcate, PNL Gorj are alte obiective, la care nu pot adera. Nu poți face politica județului stând cu ochii după interesele personale. Singurul meu obiectiv a fost și rămâne dezvoltarea municipiului, iar pentru asta este nevoie de oameni serioși, capabili să pună umărul la realizarea tuturor proiectelor ce vizează bunul mers al societății”, a precizat pe Facebook, Marcel Romanescu.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *