Primăria ridică locuințe sociale pentru tineri în zona Grădinari

received_711300282563453

Administratia locala anunta ca va continua programul general de ridicare a locuintelor sociale, convenabile si pentru tineri specialisti din Sănătate în zona Grădinari, unde vor fi construite în total 16 tronsoane de bloc cu un număr total de 288 de apartamente. Valoarea totală a investiţiei se ridică la peste 66 milioane lei, abordarea fiind etapizată si cu fonduri de la bugetul central si local.

Primarul Mihai Chirica a semnat ieri, autorizatia de construire pentru edificarea blocurilor de locuinte sociale si convenabile C1 si C2, formate din câte două tronsoane fiecare, cu un număr total de 72 de apartamente împărtite astfel: 36 de apartamente cu o cameră, 28 de apartamente cu două camere si opt apartamente cu trei camere. Blocurile de locuinte vor avea un regim de înăltime de S+P+3E+M. De asemenea, vor fi amenajate 99 de locuri de parcare, din care patru pentru persoane cu handicap. Ansamblul se află pe bulevardul Metalurgiei si strada Grădinari, nr. 59-73, iar documentul se referă la o suprafaţă a terenului studiat de 25.800 de metri pătrati. La sfârsitul anului trecut, la licitatia pentru proiectarea si executarea lucrărilor de constructie drept câstigătoare a fost desemnată asocierea ElitConstruct SRL – Artehnis SRL. Valoarea contractului este de 8.849.315 lei, din care valoarea lucrărilor este de 7.810.158 lei. Perioada de implementare a proiectului este de 30 de luni, din care sase luni reprezintă timpul de realizare a proiectării, iar celelalte 24 de luni – executia propriu zisă a lucrărilor.

In zona Grădinari, pe bulevardul Chimiei, nr. 75-77-79-81, va fi construit si un complex de locuinte destinat închirierii tinerilor specialisti din Sănătate. Pe 8 martie 2017, Ministerul Dezvoltării Regionale si Administratiei Publice, prin Agentia Natională a Locuintelor, a semnat contractul de proiectare si lucrări de executie pentru acest obiectiv. În urmă cu o lună municipalitatea a eliberat autorizatia de construire si pentru acest obiectiv. Este vorba de două tronsoane cu 32 de apartamente împărtite astfel: două apartamente cu o cameră, 22 de apartamente cu două camere si opt apartamente cu trei camere.