Primăria Miroslava va realiza două noi sensuri giratorii

image0 - 2022-06-15T074703.743

Acestea vor fi amenajate în localitatea Vorovești, la intersecția străzilor Prof. Dumitru Pricop, Principală, Militari și Ion Neculce, respectiv în localitatea Valea Adâncă, la intersecția străzilor Livezilor, Bazei, Principală, Costea Vodă și Cornești. Ținând cont de faptul că benzile auto sunt înguste, iar realizarea acestor investiții este extrem de necesară, în cazul celor două proiecte a fost necesară efectuarea de proceduri de expropriere. Ambele demersuri au fost aprobate de către consilierii locali.

Licitația pentru realizarea sensului giratoriu din Vorovești s-a finalizat. Câștigătoare a licitației a fost declarată SC Mecon Iași SRL, valoarea contractului fiind de 1.182.356,94 lei (cu TVA). Durata de finalizare a proiectului este de trei luni de la emiterea ordinului de începere a lucrărilor. Investiția este necesară în contextul extinderii traseului 23 al Companiei de Transport Public (CTP) Iași până în localitatea menționată.

Licitația pentru realizarea sensului giratoriu din Valea Adâncă se află în etapa de evaluare a ofertelor. Valoarea estimată a proiectului este de 964.057,60 lei (cu TVA), iar durata de finalizare a proiectului este de trei luni de la emiterea ordinului de începere a lucrărilor. Necesitatea și oportunitatea investiției rezultă din nevoia de fluidizare a traficului, facilitarea accesului la proprietăți, crearea condițiilor de acces a mijloacelor de transport și creșterea gradului de confort pietonal.

𝐂𝐞 𝐬𝐞 𝐯𝐚 𝐫𝐞𝐚𝐥𝐢𝐳𝐚

În Vorovești va fi amenajat un inel central materializat într-o insulă denivelată circulară cu diametrul de 10 metri, o supralărgire carosabilă cu lățimea de trei metri amenajată cu calupuri din piatră cubică, o cale inelară cu lățimea de 5,5 metri și insule separatoare denivelate pe „ramurile” intersecției, încadrate cu zone marcate și racorduri între „ramuri”.

În Valea Adâncă va fi realizat un inel central materializat într-o insulă denivelată circulară cu diametrul de 12 metri, o supralărgire carosabilă cu lățimea de doi metri amenajată cu calupuri din piatră cubică, o cale inelară cu lățimea de 5,5 metri și insule separatoare denivelate pe „ramurile” intersecției, încadrate cu zone marcate și racorduri între „ramuri”.