Primăria Iași va împrumuta 200 milioane lei: banii vor fi „arși” la CET
Primăria Iași a inițiat contractarea unui credit de 200 milioane lei, iar întreaga sumă este destinată susținerii activității sistemului de termoficare pentru achiziția de combustibul. Alți 9 milioane lei vor face obiectul unui împrumut pentru finanțarea unor proiecte UE întârziate.
Ambele credite vor fi supuse aprobării Consiliului Local (CL) în ședința de vineri, 29 septembrie. În prezent, Primăria achită facturi aferente altor 7 împrumuturi – cel mai vechi este vestitul credit Dexia, din 2007, care a avut aceeași valoarea (200 mil. lei) și care a fost achitat, până acum, în proporție de 70% (rate principale, fără dobânzi), scrie apix.
În schimb, cel mai mare împrumut a fost contractat recent la Banca Europeană de Reconstrucție și Dezvoltare (BERD) – circa 240 milioane lei pentru construirea unui nou depou în Dacia.
Conform oficialilor Primăriei, principalele cheltuieli legate de activitatea de termoficare vizează: cărbune, gaze naturale, păcură, certificate verzi (impuse de UE pentru emisiile poluante în urma arderii cărbunelui), materii prime, materiale și alte resurse utilizate pentru producerea energiei termice.