Primăria Iași va construi locuințe destinate tinerilor aflați în situații de risc

278586899_364251005729995_7434034280770013672_n

Municipalitatea ieșeană intenționează să construiască locuințe destinate tinerilor aflați în situații de risc, banii necesari acestei investiții provenind din fondurile Planului Național de Redresare și Reziliență.

Întrunit în ședință ordinară joi, 28 aprilie, Consiliul Local a aprobat depunerea spre finanțare a acestui proiect social.

Conform documentației care se află la baza proiectului, ansamblul de locuințe va fi amplasat în zona Grădinari – Metalurgie și urmează a fi compus din 10 tronsoane a câte 18 apartamente dispuse pe o suprafață de circa 20 de hectare.

Clădirile vor fi eficiente din punct de vedere energetic, respectându-se conceptul nZEB privind imobilele al căror consum de energie este aproape egal cu zero.Valoarea maximă eligibilă a proiectului este de 58,1 milioane de lei, fără TVA.