Primăria Iasi nu mai dispune de terenuri pentru construcţia de creşe noi

cresa

Anul acesta, municipalitatea ieseana a pus la bataie 620 de locuri dintr-un total de 1.060 de locuri disponibile in cadrul Direcţiei Creşe. Spre comparatie, in anul 2020, in perioada de inscrieri erau disponibile 325 de locuri, iar anul trecut au fost libere 601. Din pacate, in viitor situatia se va agrava intrucat, Primaria nu dispune de terenuri pe care sa ridice noi crese, iar necesarul in fiecare an creste cu 1.500 de locuri noi.

Numarul solicitarilor la cresele iesene este in crestere. Cu toate acestea, municipalitatea anunta ca nu mai dispune de locuri libere pentru ridicarea de crese noi, iar ministrul Educatiei atrage atentia asupra numarului mic de crese din municipiul Iasi.

Sebastian Buraga – Purtator de Cuvant Primăria Iași: „Primăria Municipiului Iași duce o lipsă acută de terenuri pe care se pot realiza investiții de interes public. Practic, noi încercăm să identificăm, cel puțin pe partea de învățământ preșcolar, să putem dezvolta creșe și grădinițe pe amplasamente în care, în acest moment se derulează activități educaționale. Știți foarte bine că avem la Compania Națională de Investiții, două creșe la care așteptăm răspunsul de finanțare și lansare a procedurilor de licitație. Una dintre ele se afla în incinta școlii Ion Neculce, cealaltă se află în Iași, Voinești. De asemenea, avem o nouă creșă la proiectare, iar toate aceste trei unități educaționale pentru preșcolari, credem că în următorii 2-3 ani, cererea va creste de la an la an.”

Trebuie menţionat faptul că, în acest moment există un regulament de înscriere în creşe, regulament ce conţine criterii de departajare bine definite. Pentru situaţia ocupaţională a părinţilor se oferă între 0 şi 10 puncte în baza datelor cuprinse în adeverința de serviciu sau în decizia de suspendare a contractului individual de muncă.

Sebastian Buraga – Purt. Cuv Primăria Iași: „Există o procedură în fiecare an și în fiecare an trebuie, pentru locurile rămase libere, sa așteptăm dosarele celor care doresc să-și înscrie copiii la creșă. Există și un punctaj foarte bine definit, astfel încât fiecare din cele 10 creșe pe care le avem să fie arondate unei anumite zone, astfel încât să nu creăm aglomerări sau o preferință pentru o anumită creșă în parte”,

In acest sens, primaria impreuna cu reprezentantii Directiei Crese au impartit institutiile educationale pe zone, astfel incat niciun copil sa nu ramana neinscris.