Primăria Bacau cere expertizarea seismică a clădirilor. Expertiza va fi plătită de locatari

bacau-e1669274231955-640x400

Primăria Bacău a transmis asociațiilor de proprietari o notificare cu privire la obligațiile pe care le au de la apariția Legii 212/2022, privind unele măsuri pentru reducerea riscului seismic al clădirilor.

Potrivit normelor de aplicare a legii sus-menționate, asociațiile de proprietari au obligația (la fel ca și proprietarii clădirilor, persoanele fizice sau juridice) să asigure urmărirea comportării clădirilor din proprietate sau administrare pentru a identifica din timp degradările care pot conduce la diminuarea aptitudinii în exploatare, dar și să expertizeze tehnic clădirile pentru a vedea rezistența mecanică și stabilitatea, după ce au observat degradări, în vederea încadrării într-o clasă de risc seismic și fundamentarea unor măsuri de intervenție.

Legea obligă asociațiile să transmită în termen de 30 de zile concluziile raportului de expertiză tehnică și încadrarea într-o clasă de risc, nu doar către primărie, ci și ANCPI, pentru a nota în cartea funciară rezultatele.

„Dacă la parterul blocurilor funcționează spațiile comerciale, proprietarii acestora trebuie să contribuie, alături de locatari, la susținerea costurilor expertizării”, a declarat primarul Lucian-Daniel Stanciu-Viziteu.

Toate aceste informații trebuie să ajungă la fiecare proprietar, în special prin intermediul adunărilor generale obligatorii la început de an și la care cred că e important să participați. Expertizele tehnice se vor face din fondul de reparații.

Blocurile construite înainte de 1978 și înscrise într-o categorie de risc pot fi incluse în Programul național de consolidare a clădirilor cu risc seismic ridicat.

„Am cerut asociațiilor să ne transmită expertizele tehnice efectuate în baza Codului de proiectare seismică în vigoare la data efectuării expertizei, așa încât să avem și noi o radiografie clară, la zi, în ceea ce privește siguranța pe care o prezintă imobilele din municipiu”, a declarat primarul Lucian – Daniel Stanciu- Viziteu.