Prima zi de concediu medical, plătită pentru pacienții vulnerabili
Ministrul Sănătății, Alexandru Rogobete, a anunțat adoptarea unor excepții importante privind plata primei zile de concediu medical, după votul din Plenul Camerei Deputaților.
Măsura vine după ce o tentativă anterioară de reglementare prin ordonanță de urgență nu a fost aprobată în Guvern, proiectul fiind ulterior susținut și modificat în Parlament.
Conform noilor prevederi, prima zi de concediu medical va fi plătită în cazul pacienților cronici, al celor incluși în programele naționale de sănătate, al pacienților care beneficiază de spitalizare de zi, precum și în situațiile de urgențe medico-chirurgicale.
Ministrul a explicat că măsura corectează o situație dificilă pentru mulți români, care erau puși în situația de a alege între a merge bolnavi la serviciu sau a pierde venituri. El a subliniat că această decizie reprezintă o formă mai bună de protecție pentru pacienți și pentru sistemul medical.