Prima hartă care arată unde pot cădea stânci în România. Peste 1.500 de kilometri pătrați din Carpați sunt expuși riscului
O cercetare la care a colaborat Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iași (UAIC) a condus la realizarea primei hărți naționale a zonelor cu risc de căderi de roci din România. Cercetători de la Universitatea din București (coordonatoarea studiului), UAIC și Institutul de Geografie al Academiei Române, au identificat aproximativ 1.500 km² de teritoriu cu risc ridicat, concentrat în proporție de 97% în Carpați. Studiul „Spatial modelling of potential rockfall occurrence in Romania using the Weight of Evidence method” a fost publicat în jurnalul Scientific Reports din portofoliul Nature.
„Până acum, România nu dispunea de niciun instrument la scară națională care să inventarieze locurile cu risc ridicat pentru astfel de căderi de rocă”, a explicat dr. Adriana – Bianca Ovreiu, cercetătoare la Facultatea de Geografie a Universității din București și coordonatoarea studiului. „Pentru a-l construi, am pornit de la un inventar de 1.743 de locații unde s-au produs deja căderi de roci, identificate din literatura de specialitate, hărți geologice și date de teren. Harta astfel rezultată poate ghida studiile de fezabilitate pentru infrastructura montană și poate orienta prioritizarea investițiilor în versanții adiacenți drumurilor și căilor ferate. Autoritățile cu responsabilități în gestionarea riscurilor naturale, de la Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere și Compania Națională de Căi Ferate, până la agențiile de dezvoltare regională și primăriile din zonele montane pot folosi datele în planificarea teritorială și în fundamentarea strategiilor de reducere a riscurilor”.
Pe inventarul de 1.743 de locații unde s-au produs deja căderi de roci, cercetătorii au aplicat 19 variabile de mediu: panta terenului, tipul de rocă, vegetația, seismicitatea, amplitudinea termică zilnică și sezonieră (ciclurile de îngheț-dezgheț care fisurează roca), cantitatea de zăpadă și distanța față de văi și drumuri. Modelul statistic ales a calculat probabilitatea apariției unui fenomen pe baza frecvenței sale observate în raport cu fiecare factor. În etapa de validare, acuratețea a fost de 94%, iar harta rezultată a relevat zonele cele mai predispuse, marcate cu nuanțe de roșu. Cel mai puternic predictor al riscului a fost, surprinzător, nu panta, ci absența vegetației. Acolo unde pădurea acoperă versantul într-un mod compact, cu o densitate peste 87%, probabilitatea unei căderi de roci scade sub 2,2%.
Căderile de roci sunt un tip aparte de hazard geomorfologic. O alunecare clasică de teren se mișcă lent, uneori câțiva centimetri pe an, și lasă oamenilor câteva luni sau chiar câțiva ani să reacționeze. Spre deosebire de aceasta, o cădere de roci este rapidă și nu lasă timp de reacție. Blocul de piatră se desprinde brusc dintr-un perete vertical, cade și câștigă viteză pe pantă până se oprește, adesea la câteva sute de metri distanță.
„Căderile de pietre sunt singurele alunecări de teren care au generat pierderi de vieți omenești în România, din cauza vitezei și forței pe care le dezvoltă. Chiar și roci de dimensiuni relativ mici pot crea probleme mari din cauza energiei pe care o acumulează în cădere, iar locurile turistice extrem de spectaculoase, respectiv cheile, stâncile și văile cu pereți verticali, au și un risc ridicat de cădere de rocă”, a explicat conf. univ. dr. Mihai Niculiță de la Facultatea de Geografie și Geologie a Universității „Alexandru Ioan Cuza” din Iași, co-autor al studiului.
Cercetătorii precizează că, deocamdată, modelul propus cartografiază zonele unde ar putea apărea aceste căderi, dar nu pot prezice și traiectoria rocilor sau zona de impact.
„Copacii stabilizează în general versanții, dar la scară mică pot și fragiliza roca, întinzând rădăcinile pe fisuri. Totuși, per total, vegetația densă rămâne un factor protector puternic, iar drumurile naționale, căile ferate și proiectele de infrastructură care traversează Carpații pot destabiliza versanții. Zonele respective trebuie urmărite constant, iar acum avem un instrument care să arate unde ar trebui să fie prioritatea”, a adăugat conf. univ. dr. Mihai Niculiță.
Cercetarea a fost coordonată de dr. Adriana – Bianca Ovreiu de la Facultatea de Geografie a UB și a fost finanțată prin Planul Național de Redresare și Reziliență, ca parte a proiectului „Complex modelling of multiple land degradation processes in Europe”. În cadrul cercetării, conf. univ. dr. Mihai Niculiță de la Facultatea de Geografie și Geologie a UAIC a contribuit la construcția metodologică și interpretarea factorilor de control, iar dr. Nicușor Necula de la Facultatea de Geografie și Geologie a UAIC a asigurat integrarea datelor de înaltă rezoluție prin teledetecție și analiză spațială.
About The Author
