Prețul băuturilor alcoolice ar putea crește cu aproximativ 15% de la începutul anului

alcool

Dacă se va face actualizarea nivelului accizei la alcool și băuturi alcoolice cu inflația, conform legii, cei mai afectați sunt producătorii cu capacități de producție locală, ale căror costuri au crescut dramatic în ultimul an, pe fondul crizelor generate de pandemie și de războiul din Ucraina, anunță Tudor Furir, președintele asociației Spirits România.

”Costul materiilor prime și al materialelor s-a mărit cu valori cuprinse între 30% și 80%, punând deja o mare presiune pe costurile de producție. O creștere suplimentară cu aproximativ 15% (inflația anuală prognozată pe anul 2022) de la 1 ianuarie 2023 ar determina o creștere a prețului la raft al băuturilor spirtoase cu concentrație alcoolică de 40% grade cu minimum 4,5 lei/litru”, anunță producătorii de băuturi alcoolice.

“Am auzit spunându-se că un preț mai mare va descuraja consumul de alcool, cu efecte benefice pentru pentru sănătate. Este total greșit. Ceea ce se reduce este doar consumul de băuturi alcoolice fiscalizate, în favoarea băuturilor spirtoase contrafăcute, a alcoolului medicinal și al altor produse care de fapt sunt mult mai dăunătoare sănătății” , a declarat Dumitru Toșa, Vicepreședinte Operațiuni Zarea.

Soluția propusă de industrie este amânarea actualizării nivelului accizei la alcool și băuturi alcoolice cu inflația anuală până la 1 ianuarie 2024 și limitarea creșterii anuale la un maxim de 5%, care să protejeze industria de șocurile inflaționiste.