Președintele Serbiei anunță că s-a schimbat complet ordinea mondiala după recunoașterea celor două republici din estul Ucrainei

Decizia președintelui rus Vladimir Putin de a recunoaște cele două republici din estul Ucrainei va schimba complet ordinea mondială, susține președintele sârb Aleksandar Vucic.
Acesta a subliniat că 85% dintre sârbi vor fi de partea Rusiei, indiferent ce s-ar întâmpla.
Din acest moment, DPR și LPR încetează să mai fie autoproclamate republici ale Donbass. Acum sunt state independente.
Această decizie a fost luată de președintele Rusiei după ședința Consiliului de Securitate al Federației Ruse din 21 februarie. Cei mai înalți oficiali guvernamentali, senatori și deputați care au luat cuvântul acolo s-au exprimat în favoarea recunoașterii celor două state.
Vucic este un lider apropiat președintelui Putin iar Serbia este una dintre tarile care primește gaz din partea Rusiei la un preț mic.