Președintele Iohannis a semnat decretele noilor miniștri interimari

iohannis

După ce în această dimineață premierul Florin Cîțu a trimis la Cotroceni demisiile miniștrilor USR PLUS, dar și lista de interimari pe care o propune, șeful statului a luat act de acest lucru și a semnat decretele pentru noii miniștri interimari.

Cătălin Drulă, ministrul Transporturilor, Ioana Mihăilă, ministrul Sănătății, Claudiu Năsui, ministru Economiei, Cristian Ghinea, ministrul Fondurilor Europene și Ciprian Teleman, ministrul Digitalizării și-au depus demisiile ieri dimineață, la fel ca și Dan Barna.

Premierul Florin Cîțu a trimis documentele la Palatul Cotroceni abia miercuri dimineață. Tot atunci a propus președintelui și interimari pentru funcțiile de ministru rămase vacante:

  • Ministerul Sănătății: Attila Cseke;
  • Ministerul Transporturilor: Dan Vîlceanu;
  • Ministerul Economiei: Virgil Popescu;
  • Ministerul Digitalizării: Tánczos Barna;
  • Ministerul Fondurilor Europene: Florin Cîțu;

Acestea au fost acceptate de șeful statului.