Președintele CE, Ursula von der Leyen, primită de președintele Klaus Iohannis la Palatul Cotroceni

62310871

Preşedintele Comisiei Europene (CE), Ursula von der Leyen, a fost primită, sâmbătă, la Palatul Cotroceni, de preşedintele Klaus Iohannis.  

Preşedintele CE are sâmbătă o întrevedere cu şeful statului şi cu premierul Nicolae Ciucă.

Ursula von der Leyen participă la Palatul Cotroceni la ceremonia de semnare a Acordului între guvernele Republicii Azerbaidjan, Georgiei, României şi Ungariei privind Parteneriatul Strategic în domeniul dezvoltării şi transportului energiei verzi. 

Acordul este semnat de preşedintele Republicii Azerbaidjan, Ilham Aliyev, premierul Georgiei, Irakli Garibashvili, premierul României, Nicolae Ciucă, şi premierul Ungariei, Viktor Orban.

Acordul va oferi cadrul financiar şi tehnic pentru realizarea proiectului cablului submarin de transport de energie electrică din surse regenerabile între România şi Azerbaidjan, via Georgia şi Marea Neagră, şi, ulterior, pentru transportul acestei energii către Ungaria şi restul Europei, prin sistemul european de transport.