Preot din Botoșani prins în infernul din Israel alături de pelerini: ”Auzim avioanele toată noaptea, dar am decis să stăm până la capătul vizitei”

Aproximativ 800 de turiști s-au întors deja în România în weekend și luni. Alte câteva sute de turiști români erau încă în Israel luni, potrivit Ministerului de Externe.

În orașul Tel Aviv – centrul economic și politic al Israelului – și în orașele din jur alarmele aeriene sună de câteva ori pe zi, iar cetățenii trebuie să se pună la adăpost, au povestit românii de acolo.

Europa Liberă a luat legătura cu români stabiliți în Israel și cu urmași ai unor familii de români, dar și cu turiști aflați acolo.

Pelerini din Botoșani așteptați acasă

Preotul Cristian Buhaciuc și un grup de 46 de pelerini din Botoșani se află încă în Israel, într-un pelerinaj la locurile sfinte.

„Am fost astăzi (luni, n.r.) în Ierusalim și au explodat șapte rachete, interceptate în aer de armata israeliană, cu ajutorul scutului anti-aerian. Suntem cazați în Bethlehem și noaptea se aud foarte multe avioane de vânătoare, care merg spre Fâșia Gaza probabil”, a povestit părintele din Botoșani.

Grupul pe care îl conduce nu a întâmpinat alte incidente care să îi afecteze direct pe oameni, astfel că au decis să își încheie pelerinajul la data programată, marți, când vor reveni în țară de la Tel Aviv.

„Când auzi atâtea avioane noaptea, sigur că te sperii, nici nu poți dormi, dar altceva ieșit din comun față de alte dăți nu am întâmpinat, cel puțin grupul nostru. Am mai văzut și eu la știri că alții au avut dificultăți mai mari”, a adăugat preotul.

El a mai spus că în vizita din Ierusalim a mai întâlnit și grupuri din Iași și Suceava și că mai sunt pelerini și din alte zone ale țării încă în zona locurilor sfinte.

Disperare și spaimă: ”Ajutați-ne! Vrem acasă!”

O botoșăneancă aflată în pelerinaj a făcut un apel disperat din Israel, ea publicând chiar și imagini din infernul războiului.”Ne plimbă dintr-o parte în alta! Nu ne spune nimeni nimic! Se spune una și se face cu totul altceva! Am plecat azi dimineață din Palestina spre Ierusalim ca să vizitam și acum ne-au adus înapoi în Palestina- Betleem! Vrem acasă! Copiii mici plâng! Noaptea se aud avioanele de luptă, zgomote de rachete și nu mai zic… e jale! Au pornit sirenele în tot orașul. Ajutați-ne! Vrem acasă!”, a trasmis Andreea M.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *