Premierul Ucrainei cere României să declare Rusia stat terorist

premierul Ucrainei

Premierul ucrainean Denys Shmyhal a cerut României să declare Rusia „stat sponsor al terorismului”, potrivit traducerii oficiale a discursului susținut de acesta la conferința comună de presă cu premierul Nicolae Ciucă la punctul de trecere a frontierei Vicovu de Sus-Krasnoilsk.

„Ne-am întâlnit într-o perioadă dificilă pentru Ucraina, când agresorul distruge toată infrastructura critică a Ucrainei, mai ales că se apropie iarna. Am fi recunoscatori României dacă ar recunoaște la nivel oficial Rusia ca stat sponsor al terorismului și de a susține excluderea Rusiei din Occident. După 24 februarie, directia spre Occident a devenit cea mai importantă pentru noi”, a spus Denys Shmyhal, premierul Ucrainei.

O astfel de inițiativă din partea României ar presupune încetarea de facto a oricărei relații diplomatice, economice și politice cu Federația Rusă. Ucraina a cerut în mod repetat comunității internaționale să adopte o astfel de decizie la nivelul fiecărui state membru UE și NATO, potrivit G4Media.

Joe Biden, președintele SUA, a respins această cerere în septembrie. Cu toate acestea, mai mulți membri ai Congresului SUA au inițiat o astfel de cerere către Casa Alba.

Premierul Nicolae Ciucă nu a făcut nici un comentariu legat de această cerere în conferința de presă comună cu omologul său ucrainean.

De asemenea, premierul Denys Shmyhal a cerut României, în același discurs, „să sprijine inițiativa de a exclude Moscova din Organizaţia de Cooperare Economică la Marea Neagră (OCEMN)”. OCEMN este o organizație din care fac parte statele riverane Mării Negre și are o activitate relativ slabă. Cu toate acestea, OCEMN este unul dintre puținele formate internaționale în care mai există un dialog al țărilor occidentale cu Rusia.

În discursul de la Vicovu de Sus, premierul Denys Shmyhal a mulțumit României pentru susținerea integrității teritoriale și suveranității Ucrainei, dar și pentru sprijinul acordat țării sale în războiul cu Rusia.