Premierul Nicolae Ciucă vrea ca până pe 24 decembrie, bugetul de stat pe 2022 să fie finalizat şi aprobat

ciuca

Guvernul va discuta în şedinţa de astăzi proiectul de buget pe anul viitor, pentru a stabili „liniile de efort” pentru perioada următoare, astfel încât până la 24 decembrie bugetul să fie aprobat, a anunţat prim-ministrul Nicolae Ciucă.

„Cel de-al doilea motiv pentru care am dorit să avem această şedinţă este legat de proiectul de buget pe anul 2022. Am discutat cu domnul ministru Câciu. O să stabilim liniile de efort pentru perioada imediat următoare, astfel încât să avem toate demersurile întreprinse pentru ca până la 24 decembrie să putem avem bugetul finalizat şi aprobat”, a declarat Nicolae Ciucă, la începutul şedinţei de Guvern.