Premierul Bolojan a numit 3 companii de stat unde șefii și-au mărit indemnizațiile cu 50%: „Efectiv îi sfidează pe oameni”
Premierul Ilie Bolojan a anunțat că indemnizațiile unor directori din sectorul transporturilor au crescut cu 40-50%, menționând în mod concret Aeroporturile Mihail Kogălniceanu și Otopeni, precum și Romatsa.El a precizat că dacă legea nu îi poate forţa să îşi scadă acele indemnizaţii, atunci poate bunul simţ sau ministerul ar putea să pună presiune pe ei pentru că ”îi sfidează pe oameni”, scrie News.ro.
Companiile fac parte din sectorul transporturilor
”M-am uitat chiar astăzi şi ieri la indemnizaţiile unor directori de companii, pentru că ce-am făcut? După ce a apărut această lege, care se referă, e adevărat, la viitor, din acest pachet, am mai avut o pârghie să-i intreb de sănătate pe directori, trebuie să le aprobăm bugetele. Şi m-am uitat la trei companii, de exemplu, din zona de transporturi, la Aeroportul Kogălniceanu, la Aeroportul Otopeni şi cred că la Romasta. Au explodat indemnizaţiile conducerii. Sunt nişte sume destul de robuste şi le-au crescut cu 40-50%. Dar nu e o problemă că aceste date vor fi făcute publice. Credeţi că şi le-au redus? Nu, preferă să stea la limită până nu le mai poţi bloca bugetele, nu-i interesează asta, în loc să revină la nişte valori de indemnizaţii decente. Şi dacă legea nu-i mai poate forţa, poate bunul simţ i-ar putea forţa sau ministerul să pună o presiune pe ei, pentru că efectiv îi sfidează pe oameni”, a afirmat premierul Ilie Bolojan.
El a explicat că nu este o legătură directă între performanţele unui director de asemenea companie şi salariare.
”Şi atunci un om care lucrează de dimineaţa până seara, în sectorul public, în sectorul privat, când vede că unii sunt nişte învârtiţi, îşi rezolvă astfel de lucruri în care pur şi simplu când ai servicii de tip monopol, efectiv îţi faci venituri nu e o problemă. Deci nu e o legătură directă între performanţele tale şi salarizare. Atunci a abuza de anumite prevederi care au fost înainte, uitaţi-vă unde ne aduce. Şi acest tip de lucru trebuie corectat”, a mai declarat premierul Ilie Bolojan.
