Premieră medicală regional la Spitalul Municipal Onești. Tratament endoscopic minim invaziv pentru sindromul de canal carpian

Începând cu luna iunie a anului trecut, Dr. Costea Alexandru, medic primar ortoped , efectuează în premieră în zona Moldovei o intervenție chirurgicală minim invazivă pentru tratamentul sindromului de canal carpian.

Spitalul Municipal Onești devine astfel singură unitate medicală de stat sau privată din Moldova care oferă acest tip de tratament endoscopic modern. Sindromul de canal carpian este o afecțiune frecventă, caracterizată prin durere (mai ales nocturnă), amorțeală, furnicături și pierderea funcționalității mâinii. În formele severe, poate duce la pierderea completă a sensibilității și motricității.

Tratamentul clasic presupune o incizie de aproximativ 5 cm la nivelul palmei, asociată cu dureri postoperatorii importante și o perioadă lungă de recuperare. În schimb, tehnică endoscopică utilizată de dr. Costea implică o incizie de doar 1,5 cm, cu leziuni minime. Astfel, pacientul scapă de dureri și de celelalte simptome imediat după operație.

Intervenția durează aproximativ 10 minute, se realizează sub anestezie locală, iar pacientul este externat în doar câteva ore.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *