Precipitații cu valori de peste 40 l/mp în județele Vaslui, Iași și Bacău
Vremea a fost călduroasă în cea mai mare parte a Moldovei, local caniculară după-amiaza în centru și sud, iar indicele temperatură-umezeală (ITU) a atins și depășit pragul critic de 80 de unități în județele Iași, Vaslui, Galați, local în județul Botoșani și în zonele joase de relief din județele Neamț, Bacău, Vrancea. Cerul a fost variabil la început, apoi s-a înnorat treptat începând cu zona de munte.
După-amiaza și noaptea au fost intervale de timp în care instabilitatea atmosferică a fost temporar accentuată și s-a manifestat prin averse, descărcări electrice și căderi de grindină pe raza județului Bacău (Asău, Cremenea) și pe raza județului Iași (Bucium- din surse externe).
Trecător, aversele au avut și caracter torențial, iar în intervale scurte de timp sau prin acumulare, cantitățile de apă au înregistrat următoarele valori:
județul Vaslui: S. H. Negrești – 48.6 l/mp, S. H. Curteni – 41.4 l/mp, S. H. Codăești – 38.0 l/mp, P. H. Buhăiești – 37.8 l/mp, Aval ac. Trohan – 30.0 l/mp, Ac. Roșiești – 18.0 l/mp, S. H. Gârceni – 18.0 l/mp, P.H. Huși- 17.0 l/mp, Aval ac. Pungești – 15.8 l/mp;
județul Bacău: Ghimeș Făget – 45.0 l/mp, S.H. Plopana – 32.0 l/mp; Asău – 29.6 l/mp, Cremenea – 27.0 l/mp, Sulța – 16.4 l/mp;
județul Iași: S. H. Sat Nou – 40.5 l/mp, S. M. Iași – 29.5 l/mp, Ac. Tungujei – 17.4 l/mp;
județul Neamț: Ac. Crăiești – 33.4 l/mp, Secuieni – 20.2 l/mp;
județul Suceava: Câmpulung Moldovenesc- 27.3 l/mp, Fundu Moldovei – 24.8 l/mp, Dorna Giumalău- 24.6 l/mp, Sucevița – 17.4 l/mp;
județul Botoșani: S. M. Botoșani – 27.2 l/mp, S.G.A. Botoșani – 26.1 l/mp, S. M. Darabani – 25.4 l/mp, Havarna – 24.0 l/mp;
județul Galați: Berești- 20.2 l/mp.
Vântul a suflat slab la moderat, cu unele intensificări pe timpul averselor ce au luat și aspect de vijelie, pe raza județului Galați (S. M. Galați), cu viteze de peste 60 km/h.
Temperaturile maxime s-au situat între 28 de grade la Suceava, Rădăuți și 36 de grade la Focșani, Galați, iar cele de la ora 05 au fost cuprinse între 18 grade la Rădăuți, Darabani și 22 de grade la Focșani.